Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

După șase meciuri fără înfrângere și patru victorii în ultimele patru runde, Politehnica Timișoara a simțit din nou gustul amar al eșecului. Bănățenii au fost învinși astăzi cu 2-0 pe terenul celeilalte grupări alb-violete din Liga a II-a, FC Argeș, deși a evoluat mai bine de o jumătate de oră în superioritate numerică.

Partida de pe arena „Nicolae Dobrin” a început în nota de dominare a elevilor lui Bogdan Andone, care au periclitat pentru prima oară poarta lui Popescu în minutul 3, atunci când Sorescu a pătruns pe partea stângă, a rămas față în față cu goalkeeperul piteștean, dar acesta din urmă a reușit să respingă în corner. La faza imediat următoare, același Sorescu a centrat, iar Mera a lovit prea încet balonul, dintr-o poziție favorabilă.

Prima șansă importantă de gol a piteștenilor s-a consemnat în minutul 21, atunci când Andrei Nilă a scăpat spre poarta vizitatorilor, însă Dur-Bozoancă a fost la post și a respins balonul în corner. Minutul 33 a adus o nouă șansă de gol pentru Politehnica, din nou prin Sorescu, șeptarul oaspeților trimițând puțin pe lângă poartă din poziție bună.

Finalul primei reprize a adus și deschiderea scorului. Contrar cursului jocului, golul a venit în poarta oaspeților, în minutul 38, atunci când Alin Popa a centrat de pe dreapta, iar Robert Grecu a reluat, cu latul, din apropierea careului mic, fără speranțe pentru Dur-Bozoancă.

Bogdan Andone a încercat să dinamizeze jocul de atac al formației sale, introducându-i la pauză pe Plămadă și Staicu, însă niciunul dintre ei nu s-a apropiat periculos de buturile lui Popescu. Și totuși, timișorenii ar fi putut reintra în joc pe mâna piteștenilor, care au rămas în inferioritate numerică în minutul 59, atunci când Nilă a văzut al doilea cartonaș galben, pentru o simulare în careul advers. Cele mai clare șanse de gol ale vizitatorilor s-au consemnat în minutele 66 și 69, de fiecare dată protagonist fiind Predescu. În minutul 66, acesta a șutat fără preluare, de la 20 de metri, însă Popescu a reușit să rețină. Apoi, a venit centrarea de pe stânga a lui Sorescu, pentru reluarea din prima a lui Predescu puțin peste poartă.

Politehnica a trecut pe lângă egalare și în minutul 75, atunci când Giuricici, proaspăt introdus în teren de Bogdan Andone, a șutat prin surprindere, de la 25 de metri, puțin peste poarta piteștenilor. Pe acest fond, a venit golul de 2-0, reușit tot de un jucător ce a început meciul pe banca de rezerve,  Vasile Buhăescu. Atacantul care în sezonul trecut a reușit promovarea cu Juventus a tras tot de la 25 de metri, la colțul scurt, însă Dur-Bozoancă nu a putut opri balonul din drumul său spre plasă.

S-a încheiat 2-0 pentru FC Argeș, iar Politehnica Timișoara ratează șansa de a mai urca în clasament și de a se apropia și mai mult de ocupanta locului 3, Chindia Târgoviște, pe care o va întâlni pe teren propriu în primul joc oficial din 2018.

FC Argeș (antrenor Augustin Eduard): Popescu – Oancea, Cotigă (cpt.), Șerbănică, Vișa – Panait, A. David (72, Buhăescu), I. Năstăsie – A. Popa (84, C. Stoica), Nilă, R. Grecu (85, C. Barbu)

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Krausz, Ignea, Poparadu (46, Plămadă) – Sorescu, Bădăuță (46, Staicu), Predescu