Silviu Nișu, vedetă la Zagreb! Trei medalii de aur, trei recorduri balcanice doborâte

silviu nisu
Silviu Nișu se întoarce cu trei medalii de la Campionatul Balcanic de Atletism Masters, desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni la Zagreb. Timișoreanul în vârstă de 35 de ani a câștigat probele de 100 și 200m, plasându-se pe prima treaptă a podiumului și cu ștafeta de 4x100m a României. Mai mult decât atât, în fiecare probă a reușit să doboare recorduri ce datau de ani de zile.

Tratat mizerabil în propriul oraș, batjocorit de președintele clubului Universitatea, șicanat în încercarea de a-și continua activitatea pe alte meleaguri, Silviu Nișu dă o nouă palmă morală prin cele trei succese înregistrate în acest weekend, la Zagreb. Sprinterul de 35 de ani a fost vedeta Campionatelor Balcanice Masters, acolo unde a câștigat fiecare probă în care a concurat, doborând de fiecare dată și recordul balcanic.

Vineri, Silviu Nișu a concurat în proba de 100m, pe care a câștigat-o, cu timpul 11.34. Cu această ocazie, a doborât un prim record balcanic ce data de nouă ani, ce-i drept, la limită, grecul Ioanis Zaglopitis înregistrând 11.35 în 2004. Sâmbătă, sportivul în vârstă de 35 de ani a alergat în ștafeta de 4x100m a României, alături de Nicolae Dumitrache, Robertino Tănase și Sorin Răzvan Drăguț. Și de această dată a înregistrat o victorie, cei patru români terminând cursa în 44,57 secunde, un nou record doborât! precedentul data din 2006, aparținea echipei Greciei și ridica ștacheta la 45.97. Seria perfectă a timișoreanului a continuat și astăzi, când s-a impus detașat în proba de 200m, în dauna grecului Panagiotis Afroudakis și a croatului Nenad Novak. Timpul? 23.29, ceea ce înseamnă doborârea unui nou record, stabilit tot în 2004, de același Ioannis Zaglopitis, care înregistra pe atunci 23.29.

Silviu Nișu e legitimat la Olimpia București în competițiile de seniori și la Rapid București la cele din mișcarea masters. Sprinterul în vârstă de 35 de ani a mers la Zagreb pe cheltuiala lui, așa cum s-a obișnuit de mai multă vreme, în urma „tratamentului” de care a beneficiat la Timișoara. Povestea lui o puteți reciti AICI.

About Gabriel Toth