silviu nisu
Egoismul, șmecheria, nepăsarea și incompetența sunt elemente nelipsite în mai toate ramurile sportive din România, în special în rândul factorilor de decizie. Iar atletismul nu face excepție. Timișoreanul Silviu Nișu și-a reluat activitatea competițională, în 2012, după o întrerupere de 12 ani. Rezultatele, mai mult decât remarcabile: campion mondial de masters la 200m, cvadruplu campion balcanic de masters, la Zagreb, și campion național de seniori cu ștafeta de 4x100m. Cu toate acestea, a fost permanent șicanat, de la nivel federal, până în orașul natal.

Silviu Nișu e un caz aparte în sportul timișorean. Născut în 1978, a practicat atletismul până la vârsta de 22 de ani când, din cauza unor dureri în zona ficatului, a fost nevoit să abandoneze, „împins” și de nepăsarea antrenorilor săi. Scârbit, n-a mai vrut să audă de atletism, însă totul s-a schimbat în 2012, când a revenit în arenă.

„Am avut oră cu studenții mei de la atletism și, pur și simplu, am făcut o verificare. M-am luat la întrecere cu unul dintre atleți, eu în adidași, el în cuie, și l-am depășit. Raymond Gulyas m-a încurajat, mi-a tot spus să mă reapuc, că nivelul e slab. Am mers direct la concurs, unde am alergat 11.10 și 22.65, fără să fac niciun antrenament”, ne-a povestit Silviu Nișu.

„Nivelul l-am regăsit exact așa cum l-am lăsat. Există un vârf, iar cei din spate, praf! Probleme nu sunt doar la nivel local, ci și la nivel național. În momentul în care cineva ajunge într-o funcție de decizie, uită de atletism și își vede doar interesul. Dacă e vorba de organizat concursuri, se pune problema de unde pot rămâne niște bani, pentru buzunarele lor. Echipamentele se vând la negru. Cei de la Federație chiar așteptau să ne cumpărăm acele echipamente la negru, de la copii, și să mergem să concurăm pentru România. Am spus că nu pot face așa ceva”, a continuat atletul.

Echipament din 1996, scos de la „naftalină” în 2013

În cei doi ani de la revenirea în atletism, Silviu Nișu s-a confruntat cu situații realmente ridicole, cauzate de federali, la concursuri de nivel internațional. De pildă, la Balcaniada de la Zagreb, din septembrie, i s-a oferit un echipament vechi de aproape 18 ani. „Au venit cu un echipament cu care am alergat ca junior în 1996. Goldwin se numea, un echipament extrem de bun. Nu îmi pot da seama de unde l-au scos, de la naftalină, n-am idee. În orice caz, era impecabil și, repet, în 1996 am alergat în el. Nu îmi venea să cred”, povestește Nișu.

Echipamentul „de colecție” nu a fost însă singura situație jenantă cu care timișoreanul s-a confruntat la Zagreb, acolo unde avea să câștige patru medalii de aur pentru România. „După ce am concurat, se întrebau între ei: <Cine e ăla?> <Ăla care a făcut scandal!> Asta pentru că eu îmi plătisem înscrierea la Zagreb și m-am trezit acolo că nu sunt înscris, ceea ce era treaba oamenilor din Federație. Nu mi-au dat timp, astfel că am fost băgat în serie slabă, pe un culoar slab, asta însemnând 1 sau 8, pe care te simți de parcă ai alerga în alt concurs. Le-am cerut să îmi rezolve problema. Au stat, s-au uitat la mine și mi-au spus sec <Nu putem!>. M-am dus eu la organizatori, le-am explicat situația, iar în momentul în care au văzut că sunt campion mondial, s-a rezolvat problema. I-am întrebat apoi pe toți cei ce au venit din partea Federației cine trebuia să mă înscrie. Când l-am găsit pe domnul respectiv, mi-a spus nonșalant <Na, și dacă am greșit, ce?>”, ne-a dezvăluit Silviu Nișu.

Campion mondial, balcanic și național, neinclus în topuri

Cele mai mari probleme le-a avut însă chiar în orașul natal, acolo unde a fost șicanat de președintele clubului Universitatea, determinându-l să se legitimeze tocmai în București, la clubul Olimpia, după o adevărată „telenovelă”, expusă de site-ul nostru în toamnă. A cerut sprijin și la autoritățile locale, care inițial au promis că îl vor ajuta pentru ca, la final de an, să nu figureze nici măcar în topurile întocmite de Direcția Județeană de Tineret și Sport și Primărie.

„Am fost la domnul primar în audiență și mi-a spus că, în cazul în care ceea ce fac eu e de impact, voi primi sprijin. I-am spus că nu știu când a mai avut Timișoara un sprinter la Campionatele Mondiale, așa că m-a trimis la Mihai Costa, care a fost foarte deschis și foarte cooperant până la un moment dat. Mi-a spus să-i trimit un mesaj de la concurs în cazul în care iau medalie și vor găsi o soluție să merg și la Campionatul Mondial din Brazilia, care era în octombrie. L-am contactat, i-am spus că am luat două medalii și mi-a răspuns că nu mă mai poate ajuta. Spunea că singura soluție e să fiu premiat în gala de final de an, am făcut împreună un calcul și ieșea la 3.000 de lei. Surpriza a fost că n-am intrat în primii 10 nici în topul DJTS, nici în cel al Primăriei, fiind campion mondial la 200m, vicecampion mondial la 100m, campion cu ștafeta Olimpiei la 4x100m la seniori, câștigător a patru medalii de aur la Balcaniada de la Zagreb, unde am stabilit și patru recorduri balcanice. Cu aceste rezultate n-am intrat în top. Imediat mi s-a aruncat scuza că nu sunt legitimat în Timișoara. Eu sunt însă timișorean, în buletinul meu scrie Timișoara și am concurat pentru România”, ne-a spus, cu mâhnire, Silviu Nișu.

Sportivul spune că va mai bate o dată la ușa autorităților, înaintea Campionatului Mondial de masters din martie, de la Budapesta, deși precizează că s-a obișnuit cu gândul că nu va fi niciodată recunoscut așa cum ar merita în orașul natal. „Nu mai am nicio speranță, m-am resemnat. Voi vorbi însă din nou cu domnul primar și cu domnul Costa, le voi reaminti ce am vorbit anul trecut cu ei, sunt curios ce mi se spune de data aceasta. Eu nu reprezint niciun club când merg la concursuri internaționale. Reprezint doar România”, a mai spus Nișu.

Cât costă o lună de pregătire?

În lipsa unui sprijin din partea autorităților sau a sponsorilor, Silviu Nișu își achită marea majoritate a cheltuielilor din propriul buzunar. Ca asistent doctor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT, are un venit lunar de 1.500 lei pe lună, din care nu poate acoperi costurile unei pregătiri ca la carte, care ar ajunge, după calculul său, până la suma de 2.000 de lei pe lună. „50 euro refacerea, 200 de euro medicamentația, 50 de euro pentru eventualitatea în care trebuie să îți mai cumperi ceva, plus masaj, măcar de două ori pe săptămână, care ar fi, în cazul unei reduceri, 50 de euro. În total, ajungi cam la 2.000 de lei, sumă care e peste salariul meu de la universitate”, a calculat atletul.

„Cel mai mult costă refacerea. Acesta e detaliul pe care eu nu l-am prea luat în considerare când eram tânăr, iar antrenorii mei de atunci, nici atât. Am observat că aveam un antrenament bun, urmat de trei foarte proaste. După antrenament, obligatoriu e nevoie de masaj, pentru a scoate acidul lactic din mușchi, trebuie bazin, jacuzzi, saună pentru relaxare. De toate acestea e nevoie, dacă vrei să faci atletism la nivel mondial. Dacă vrei să te joci până la naționale, se poate și așa”, a continuat Nișu.

Sala de atletism, absentă de peste 15 ani

cartier7_viki

Ruinele vechii săli de atletism (partea stângă), imortalizate în 2006.
(Foto: http://ccc-circumvalatiunii-foto.blogspot.ro)

Cel mai mare neajuns al atleților timișoreni e lipsa unei săli de profil. Un astfel de așezământ a existat, în zona Dacia, până în 1998, atunci când a ars din temelii, după ce câțiva oameni ai străzii aciuați prin sală au dat foc unor bureți, vrând să se încălzească. Vreme de peste un deceniu, ruinele sălii de atletism au rămas neatinse, pentru ca, în urmă cu câțiva ani, pe locul clădirii să fie amenajată o parcare.

„Nu pot să înțeleg cum, în toți acești ani, nu s-a făcut nimic. Eu am mai prins-o și era foarte utilă. În primul rând, nu bătea vântul, era încălzită, se puteau ține concursuri de 60 de metri, 60 metri garduri, lungime, înălțime, deci probele tehnice. În plus, apar și cheltuieli suplimentare pentru fiecare sportiv, tocmai pentru că trebuie să ne antrenăm afară. Îți trebuie iegări termici, care costă 90 de euro, apoi un fâș impermeabil, care e peste 100 de euro, o pereche de cuie, 100 de euro, care pe parcursul sezonului se strică și îți trebuie altele”, a afirmat Nișu.

Atletul ne-a povestit că, în urmă cu doi ani, s-a discutat ideea construirii unei noi săli de specialitate, însă abordarea tipic mioritică a problemei a pus cruce și acestui proiect. „Am auzit o discuție, de la domnul antrenor Damaschin. Era vorba despre o întâlnire între LPS Banatul, Primărie și un constructor, însă nu s-au înțeles la comisioane. Nimeni în această poveste nu s-a gândit la atleți. Au zis <Facem sală, dar vreau să-mi iasă și mie ceva>”, ne-a dezvăluit sportivul.

Dacă în jumătatea rece a anului, atleții sunt nevoiți să se pregătească în condiții extreme, există și o latură pozitivă, pentru sezonul cald. E vorba despre pista de atletism de pe „Știința”, una care, în opinia lui Silviu Nișu, e de mare ajutor pentru o pregătire ca la carte.

„Pista aceasta ne-a ajutat enorm. Aici chiar pot să îi mulțumesc domnului primar. Cum a făcut-o, de ce, de unde, nici nu mai contează, pe noi ne ajută foarte mult. Suprafața e puțin mai moale, dar nu e o problemă. E drept, nu ies rezultate foarte bune la viteză, dar în momentul în care mergi pe o altă pistă, antrenându-te aici, ai un avantaj. În plus, fiind suprafața moale, nu strică piciorul. Noi, atleții, facem de obicei periostită, care e provocată tocmai de antrenamentele pe suprafețe tari”, ne-a mai spus Nișu.

Unde au dispărut săritorii, sulițașii și sprinterii?

Lipsa infrastructurii a dus la dispariția probelor tehnice din atletismul timișorean. Iar asta în ciuda unei tradiții vechi pe care orașul o are în astfel de probe, pornind de la cea mai mare săritoare în înălțime a României, Iolanda Balaș-Söter, și continuând cu sulițașe precum Marion Becker sau Serafina Moritz, atlete formate pe Bega și care au obținut rezultate remarcabile pe plan mondial.

„Nu mai face nimeni lungime, înălțime, suliță în Timișoara. Avem numai alergători. Și nici aici, nu mai face nimeni 100 și 200 de metri. Aceste probe costă mai mult, pentru că tinzi spre perfecțiune. La 400 de metri e mai mult anduranță, chinuială. Trebuie să ne dea de gândit faptul că nu mai avem sprinteri”, constată Silviu Nișu.

Romanian Masters Athletics, o soluție pentru viitor

Un suflu nou în atletismul timișorean l-ar putea aduce nou-înființatul club Romanian Masters Athletics, cel ce în acest moment ființează doar la București. Silviu Nișu își propune ca, în acest an, să deschidă o filială a acestei structuri și în Timișoara, unde s-ar crea un cadru de practicare al acestei discipline pe mai multe paliere, o atenție specială fiind acordată marii performanțe.

„Clubul a apărut în ianuarie, e afiliat la federație. Pe lângă cei de la masters, categorie unde intră sportivii de peste 35 de ani, vom participa și la competițiile de seniori și juniori. Deci, orice sportiv care vrea performanță, e liber să lucreze cu noi. Sper să deschid o filială și în Timișoara până în toamnă. Ține și de autoritățile locale, depinde cât voi fi tărăgănat cu actele”, ne-a dezvăluit Nișu.

Ce va aduce nou acest club? „În primul rând, selecția va fi făcută altfel decât până acum. Fiind vorba despre un club privat, părintele își va putea aduce copilul, pentru a-i îmbunătăți anumiți indici, deci pentru a face mișcare. Pe lângă asta, va fi partea de performanță, unde totul va fi pe bază de contract. Ne gândim în primul rând ca, la fiecare concurs, să premiem fiecare medalie, pentru că asta lipsește cel mai mult”, a mai precizat Nișu.

Vizează podiumul la Campionatul Mondial de la Budapesta

Silviu Nișu a intrat deja „în pâine” în 2014, începând seria concursurilor pe 21 ianuarie, la Viena Indoor Classic, o competiție de verificare populară în rândul atleților din Europa.

„E un concurs care reunește cei mai buni atleți la nivel european. E o sală foarte bună, unde îți poți face recorduri, verificări, înainte de competiții. Deci nu e Grand Prix, ci doar un concurs de verificare, unde vin mulți atleți din Europa. De exemplu, la 200m, am fost 70. Per total, m-am întors mulțumit pe proba de 200m, unde am scos 22.63, personal best pentru mine și cea mai bună performanță în acest moment din țară, evident, pentru că nimeni n-a alergat încă în această probă. În acel moment, a fost și cea mai bună performanță mondială la master. Am întâlnit însă atleți care, la 34-35 de ani, aleargă sub 22 de secunde. Deci va fi o bătălie foarte mare la Mondiale. Eu sper să ajung la 22.0, pentru a avea șanse la o medalie”, ne-a spus Nișu, care a fost însoțit la Viena de fostul său coleg de la CS Universitatea, fondistul Raymond Gulyas.

La sfârșitul săptămânii trecute, Nișu a participat, pentru CSM București, la cea de-a doua etapă a Campionatelor Naționale de sală, desfășurată la Bacău, unde s-a clasat pe primul loc în proba de 60m, la egalitate perfectă cu ploieșteanul Costin Homiuc.

„Am câștigat conjunctural. Nu știu cum s-a întâmplat. A fost rece în sală, nu s-a muncit foarte bine și, din cauza zăpezilor, nici n-au venit foarte mulți. Am fost la egalitate perfectă cu un băiat de 17 ani de la Ploiești, atât în serii, cât și în finală. Nu ne-au putut departaja. Am constatat cu surprindere că am câștigat dar, în același timp, că am încă mari probleme la start, pe primii 20-30 de metri. În plus, 7.26 nu e un rezultat care să îmi dea încredere, trebuie să ajung la 7.02-7.04, până în martie”, ne-a mai spus Silviu Nișu.

Pentru atletul timișorean urmează, la finalul săptămânii viitoare, ultima etapă a Campionatului Național indoor, dotată cu Cupa de Cristal, pentru ca, pe 8 martie, să participe la Campionatul Național de Sală pentru Veterani, organizat de nou-fondatul club Romanian Masters Athletics. Principalul său obiectiv e îmbunătățirea timpilor la 100 și 200 de metri, în perspectiva Campionatului Mondial Masters ce va avea loc în luna martie, la Budapesta.

Trackbacks