Ne-am despărțit ieri de Rudy Wetzer și restul delegației echipei naționale în momentul în care s-a ajuns la Genova. De aici, tricolorii urmează să se îmbarce pe impunătorul Conte Verde, care avea să-i poarte pe luciul Oceanului Atlantic până la Montevideo, acolo unde urmează să se pună în scenă prima ediție a Campionatului Mondial!

Prima privire o aruncăm pe colecția prăfuită a Gazetei Sporturilor, acolo unde, chiar dacă cu o întârziere firească, sunt publicate însemnările lui Moritz Beilis, singurul ziarist român care a luat parte la această expediție. Iată ce scrie acesta în ediția din 28 iunie 1930:

„Joi la ora 8 seara am ajuns în Genova, după o călătorie cu un tren express a cărui vitesă a făcut pe Lăpușneanu, Stanciu și ceilalți pravoslavnici să se închine făcându-și nenumărate cruci.
În gara Genova, suntem primiți de d-l consul Tomelini cu d-na, de un reprezentant al studenților români, precum și de d. Contin fost pe vremuri în conducerea Juventusului. Descindem la un hotel aproape de gară. Suntem invitați la masă de către reprezentanții coloniei române în Genova.
Gazdele oferă un vin de onoare pentru teamul național. Un vin negru, care dă culoare tuturor și voce lui Burger. Reprezentantul României la Genova, în câteva cuvinte înflăcărate, ne urează izbândă și drum bun, iar Nedelcovici mulțumește pentru primire. Băeții intonează în chip reușit câteva arii naționale. O impresie excelentă produce executarea «Giovinezzei» (n.n. imnul oficial al Partidului Național Fascist, precum și imn neoficial al Italiei în perioada 1924-1943).
Italienii sunt plăcut surprinși, își manifestă entuziasmul pentru atenția românilor prin strigăte: «E viva la Rumania!». La miezul nopții coborâm în port și avem ocazia să vedem ancorat colosul Conte Verde, care ne va duce în America.

Îmbarcarea
Ultima zi a șederei la Genova a trecut cu pregătirile de îmbarcare. După îndeplinirea unor formalități, echipierii s-au adunat în hollul hotelului. Apropos de formalitățile făcute, Lăpușneanu zicea «miroase a testament». Înainte de îmbrarcare, consultăm rapoartele maritime, fiecare se interesează cum se anunță marea, nimeni nu pierde însă curajul.
Toți eram profund impresionați. La ora 11 mergem spre port, unde ne îmbarcăm pe Conte Verde. Echipa ocupă cabine de 4 paturi, pe puntea E a vaporului; pe aceiaș punte sunt rezervate locuri pentru echipa Franței care se va îmbarca la Villafranca și cea a Belgiei care se va îmbarca la Barcelona.
Buna dispoziție începe să devină lucru rar. Doar câteva fețe luminate, puțini echipieri manifestă bucurie, nota generală este melancolia. În timp ce înainte de îmbarcare toți se uitau spre mare, de pe vapor privirile au luat altă direcție: țărmul. Pe chei, la plecarea vaporului, au venit să salute echipa d. Tomelini, consul al României, cu d-na, numeroși studenți, autoritățile sportive din Genova, precum și reprezentanții presei. La ora 12, un fluerat lung, colosul se pune în mișcare, ducând spre meleagurile îndepărtate ale Americei, echipa României”.

Relatarea lui Bică Beilis (sau LIS, cum sunt semnate corespondențele sale) continuă în numărul din 1 iulie 1930:

Impunătorul transatlantic Conte Verde, la bordul căruia naționala de fotbal a României a ajuns la prima ediție a Campionatului Mondial, în Uruguay

„Un zornăit asurzitor de fiare, ancora este ridicată și Conte Verde se pune greoi în mișcare. Sirenele celorlalte vapoare din port salută plecarea transatlanticului spre continentul nou.
Băieții adunați pe punte au intonat «Giovinezza», făcând dela început o excelentă impresie pasagerilor în majoritatea lor italieni, precum și marelui public adunat pe chei venit să asiste la plecarea bastimentului.
După luarea în primire a cabinelor ne-am adunat în luxoasa sală a restaurantului, unde ni s-a servit dejunul. Un menu abundent, compus din mâncăruri gustoase și vinuri de marcă. După prânz, vizita vaporului. Conte Verde este un hotel plutitor: saloane, grădină, cinematograf, tot ce se poate înțelege prin maximum de confort.

Villafranca. Echipa Franței
La ora 4 ajungem la Villafranca; portul fiind prea mic nu poate primi colosul plutitor. Pasagerii cari se îmbarcă la acest punct sunt aduși la vapor de un remorcher.
Echipa Franței, însoțită de 5 oficiali, se îmbarcă la Villafranca ocupând cabinele din vecinătatea noastră. Echipa României a fost reprezentată la îmbarcarea francezilor de Costel Rădulescu și subsemnatul. La Villafranca, etapa e foarte scurtă. Vaporul ridică ancora pornind spre Barcelona, trecând pe lângă Nisa și Cannes.
După amiaza o petrecem în sala de jocuri de cărți, unde ne vizitează d. Fisher Mor, vicepreședintele Fifei, care se întreține cu fiecare în parte. Seara, echipa și însoțitorii se adună pe punte, unde improvizează mai multe coruri românești bine reușite și mult gustate de pasagerii vaporului, cari au făcut cerc în jurul nostru.
După ce se joacă o horă românească, se organizează o «friptă» în care Wetzer se arată tot atât de bun ca la football. «Fripta» e ceva cu totul nou pentru Conte Verde: inovația românească a stârnit entuziasmul pasagerilor.
S-a dansat până la miezul nopții. Jazz și veselie. Burger și Eisenbasser dansează neîntrerupt, Zauber și Subășanu se resemnează cu succesele colegilor”.

Parcă povestea n-ar fi completă fără să aruncăm un ochi și în minuțiosul jurnal de călătorie al timișoreanului Rudy Wetzer. Să vedem ce spune căpitanul României despre îmbarcarea pe Conte Verde:

Nicolae Kovacs, unul dintre timișorenii care au luat parte la expediția în Uruguay din 1930

19 iunie 1930. Am plecat. Din orașul lui Columb. Spre oceanul lui Columb. Ne aflăm pe un transatlantic imens, de 36.000 de tone. Se numește CONTE VERDE. Octav spune că e numele unui condottier vestit al Italiei.
CONTE VERDE e un palat pe apă. Am avut emoții. Deși am mai călătorit pe mare. Ce-o fi fost în sufletul celorlalți? 12 dintre băieți n-au mai fost niciodată pe mare. Unii nici n-au văzut-o.
Despărțirea de țărm n-am s-o uit niciodată. Întreaga Genova s-a adunat să-și petreacă rudele și prietenii. Pe mal a fost o hărmălaie de nedescris. Orchestre, fanfare, chitariști-soliști. Toată Italia imaginației mele. Și toate culorile pământului. Italienii de pe vas spun că așa se întâmplă de pe vremea caravelelor.
După patru ore de plutire am ajuns în rada de la Villefrance. Câteva bărci cu motor au adus de la țărm echipa Franței. 16 jucători și 2 conducători. «Asta mai zic și eu proporție, nea Costele!». Cu francezii o să fie mai vesel.
Costel și-a recăpătat buna dispoziție. Ni se servesc niște mese fabuloase. Totul e la discreție și la alegere. Din 10, 20, 30 de feluri. Fructe? Livezi. Citrice? Un miliard de vitamine. Costel pretinde că împotriva răului de mare există o singură soluție: stomacul plin. Pentru Octav are o altă rețetă: «Chianti» și «Lacrima Cristi». Alb sau roșu, n-are importanță.
– Și dacă ne-ngrășăm, Costele?
– Fiți fără grijă, mâine dimineață dați jos un kil.
– Cum?
– Lucrăm pe punte, în sala de gimnastică și în bazin.
Noapte bună. Prima noapte pe mare. Maicile de la capelă imploră harul lui Dumnezeu împotriva valurilor. Sărmanul Neptun e în dizgrație. Și tocmai pe marea în care s-a născut.”.
(Ioan Chirilă, Finala se joacă astăzi, 1966, p. 24)

Continuăm mâine călătoria alături de grupul timișorenilor din echipa națională și vom vedea câteva imagini-document cu antrenamentele fotbaliștilor pe puntea transatlanticului Conte Verde.

– va urma –
Episoadele anterioare
Episodul 1: Îmbulzeală, emoții, obstacole și staționare în halta „Olio Sasso”

Leave a Reply