Ioana Negria Rădoi, Sabine Kilmek, Loredana Sas și Jelena Markovic vor juca pentru SCM Timișoara din sezonul viitor

SCM Timișoara a pus, la începutul acestui an, bazele unei secții de handbal feminin, care își propune promovarea în Liga Națională în viitorul sezon. Gruparea care va fi antrenată de fostul portar al Politehnicii, Lucian Ghiulai, a făcut publice primele patru jucătoare care vor face parte din lot. Printre ele se regăsesc și jucătoare cu un palmares impresionant pentru nivelul eșalonului secund.

Cele patru jucătoare care au semnat cu SCM Timișoara înțelegeri pentru sezonul 2017/2018 sunt:

IOANA NEGRIA RĂDOI (31 ani, 1,72m, 63kg) coordonator de joc, a jucat la echipele CS Marta, Selmont și HCM Știința din Baia Mare și a fost campioană a României cu HCM în anul 2014. Este soția lui Andrei Rădoi, rugbystul campioanei naționale Timișoara Saracens;

SABINE KLIMEK (26 ani, 1,70m, 60kg) coordonator de joc, născută la Timișoara și formată la LPS Banatul, cu prezențe la nivelul senioarelor la HCM Știința Baia Mare, Mureșul Tg Mureș și HC Zalău.

LOREDANA SAS (26 ani, 1,69m, 55kg) extremă stânga, născută la Timișoara și medaliată cu bronz la junoare în echipa LPS Banatul; a mai evoluat la Universitatea Timișoara, CS Timișoara și Rulmentul Brașov. În paralel, practică și fotbalul, fiind componentă a lotului prim-divizionarei CFR Timișoara.

Jelena Markovic, cea mai titrată handbalistă al primului „val” de transferuri de la SCM Timișoara

JELENA MARKOVIC (27 ani, 1,80m, 72kg) inter dreapta din Muntenegru, fără îndoială jucătoarea cu cel mai impresionant palmares dintre cele prezentate de SCM. Jankovic are titluri naționale și prezențe în Liga Campionilor, în tricoul echipei Buducnost Podgorica; în palmares are și o Ligă a Campionilor în 2012 și o Cupă EHF în 2010, ambele cu Buducnost. A mai jucat la Lokomotiva Zagreb (Croația), Iuventa Michalovce (Slovacia), Blomberg-Lippe (Germania) sau ATH Handball (Franța), iar ultima legitimare a avut-o tot în România, la SCMU Craiova.

Clubul timișorean lucrează în continuare la completarea lotului, fiind vizate în principal handbalistele lansate pe Bega și care se află la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara.

„Îmi doresc ca jucătoarele timișorene de la Centrul Național de Excelență să se întoarcă acasă, dar deocamdată atât putem confirma ca transferuri certe. E greu să pornim de la zero, banii nu sunt foarte mulți și de aceea negocierile decurg mai lent. E totuși un obiectiv greu, dar îndrăzneț pentru ca handbalul feminin din Timișoara să fie din nou reprezentat în prima ligă”, a declarat Dan Dumitru, managerul secției de handbal de la SCM Timișoara.

Handbalul timișorean mai e reprezentat la nivelul eșalonului secund de CSU UVT, care a încheiat pe locul 8 în seria vestică a ligii secunde sezonul 2016/2017. De la ultima participare a Timișoarei în Liga Națională feminină s-au scurs 10 ani, Universitatea Timișoara retrogradând după doar un sezon petrecut pe prima scenă în 2006/2007.

Leave a Reply