SCM Politehnica s-a descătușat în fața Turdei! Portarul Savic, printre marcatori

14717239_718327864999282_4779054292180402405_nHandbaliștii de la SCM Politehnica au obținut cea mai confortabilă victorie a sezonului astăzi, în reeditarea finalei mici a campionatului trecut, cu Potaissa Turda. Alb-violeții s-au impus cu 28-20, după un meci controlat da capo al fine și în care și în care până și portarul polist Adam Savic și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

După succesul la limită de sâmbătă, din Norvegia, 24-23 cu Arendal, handbaliștii de la SCM Politehnica s-au descătușat și în Liga Națională, acolo unde în șapte etape obținuseră doar două victorii, și acelea în deplasare, la Constanța și Satu Mare. Fără doi oameni de bază, Lazarov și Lasica, suspendați după cartonașele albastre încasate săptămâna trecută, trupa lui Pero Milosevic a defilat în fața ocupantei locului 3, Potaissa Turda.

Timișorenii au controlat ostilitățile încă din startul meciului, reușind să se desprindă rapid la o diferență liniștitoare, având prin portarul Adam Savic unul dintre cei mai buni jucători. De altfel, portarul bosniac s-a remarcat și în… ofensivă, reușind să marcheze în minutul 22 pentru 14-6, într-un moment în care ardelenii au sacrificat goalkeeperul pentru a avea 6 oameni pe atac, Zacaciurin fiind eliminat temporar.

La pauză s-a intrat cu 15-8 pe tabelă, iar în repriza secundă diferența a crescut constant în favoarea alb-violeților. Ecartul maxim înregistrat în jocul de astăzi a fost de 12 goluri, 26-14, în minutul 55, însă echipa pregătită de foștii poliști Ovidiu și Horațiu Gal au izbutit să mai ciuntească din handicap în ultimele minute.

Principalul marcator pentru SCM Politehnica a fost Marko Simovic, cu 9 goluri, urmat de Filip Marjanovic 7, Robert Furak 5, Vuk Milosevic 4, Claudiu Șimicu 1, Cristian Fenici 1 și Adam Savic 1. De partea cealaltă, Radu Lazăr a semnat cele mai multe dintre golurile Turdei, 9, pe lista marcatorilor mai regăsindu-se Iancu 3, Zacaciurin 3, Thalmaier 3, Rotaru 3, R. Pavel 1 și Cântec 1.

SCM Politehnica are, așadar, un moral excelent înaintea manșei decisive din turul 2 preliminar al Cupei EHF, cu ØIF Arendal, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply