Flavius Câmpan va evolua pentru prima oară la nivel de seniori acasă, la Timișoara (Foto: inturda.ro)

SCM Politehnica a perfectat, în aceste zile, cel de-al patrulea transfer din această vară. Prim-divizionara de handbal masculin l-a repatriat pe Flavius Câmpan, jucător sosit de la campioana ultimelor două sezoane, Dinamo București. Născut la Timișoara și format la LPS Banatul, handbalistul în vârstă de 28 de ani nu a evoluat niciodată, la nivel de seniori, pentru o echipă din orașul său natal.

După cele trei achiziţii prezentate în urmă cu două săptămâni (Uros Elezovic, Milos Orbovic şi Didi Hrimiuc), extrema dreaptă Flavius Câmpan a semnat pe doi ani cu gruparea pregătită de Pero Milosevic. Handbalistul născut la 3 septembrie 1988, la Timișoara, a fost crescut la LPS Banatul (unde a fost coleg cu căpitanul Politehnicii, Cristian Fenici) și și-a petrecut ultima parte a junioratului la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara (alături de un alt actual polist, Andrei Santeiu). În întrecerile de seniori, Câmpan a jucat pentru CSM Oradea, Minaur Baia Mare, Potaissa Turda și Dinamo București. Cu gruparea din capitală a devenit campion al României în ultimele două sezoane.

„A fost o alegere uşoară având în vedere că am discutat destul de mult în ultimii ani. Îmi plac colectivul şi oraşul, mă bucur că mă întorc acasă chiar dacă la senior abia acum pot debuta în tricoul Politehnicii. Sper să fie doi ani în care să se confirme că am ales inspirat. Abia aştept să dovedesc şi să avem rezultate”, a declarat Flavius Câmpan, care măsoară 1.84m și cântărește 84 de kilograme.

Odată cu readucerea în orașul natal a lui Flavius Câmpan, campania de achiziții a Politehnicii se apropie de final. “Acesta e în proporţie de 90% lotul cu care vom fi în campionatul viitor. Mai sunt discuţii şi negocieri, dar lucrurile nu sunt deocamdată finalizate. Mă bucur pentru revenirea lui Câmpan în oraşul lui natal, îi doresc succes, ca de altfel şi celorlalţi băieţi”, a declarat Dan Dumitru, managerul sportiv al secției de handbal de la SCM Politehnica.

În această pauză competițională, SCM Politehnica a mai anunțat transferul a trei jucători: sârbii Milos Orbovic (inter dreapta), Uros Elezovic (inter stânga) și autohtonul Didi Hrimiuc (pivot), ultima oară la HC Vaslui. Au părăsit, în schimb, echipa Marko Simovic, Filip Lazarov, Marko Pejovic și Ilie Vaidasigan.

Leave a Reply