Elevii lui Pero Milosevici vor întâlni Potaissa Turda în sferturile de finală ale Ligii Naționale (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Handbaliștii de la SCM Politehnica au coborât un loc în ierarhia Ligii Naționale, după ultima etapă a sezonului regular. Elevii lui Pero Milosevic au pierdut ieri, în deplasare, la CSU Suceava, scor 30-27, și au încheiat prima fază a campionatului pe poziția a șaptea. Pe alb-violeți îi așteaptă o confruntare extrem de dificilă în sferturile de finală ale campionatului, cu Potaissa Turda, a doua clasată.

Jocul de ieri, de la Suceava, a fost unul lipsit de miză pentru ambele combatante. Pentru Politehnica, singurul semn de întrebare era legat de poziția de pe care echipa ar urma să intre în play-off (6 sau 7), și în același timp numele adversarului din sferturile de finală (Potaissa Turda sau CSM București).

Elevii lui Pero Milosevic au controlat ostilitățile în prima repriză a întâlnirii din Bucovina. În minutul 20, alb-violeții conduceau cu 10-8, iar după primele 30 de minute, avantajul devenise minim, 14-13. SCM Politehnica nu a menținut ritmul și după revenirea de la cabine, astfel că sucevenii au întors soarta jocului și au obținut o victorie la trei goluri diferență, 30-27.

Pentru SCM Politehnica au înscris Filip Marjanovic 8 goluri, Marko Lasica 4, Denis Neamțu 3, Leonard Ștefan 3, Cristian Fenici 3, Vuk Milosevic 1, Alexandru Gurănescu 1 și Robert Furak 1. Din tabăra gazdelor, principalii realizatori au fost Băican 7 goluri, Tîrzioru 5 și Sipka 4.

În sferturile de finală, avem Potaissa Turda – SCM Politehnica, în sistem „două din trei”, cu un meci în plus în județul Cluj. Celelalte trei sferturi sunt: Dinamo București – Dunarea Călărași, CSM București – HC Vaslui și HC Odorhei – Dobrogea Sud, cu primele echipe având eventuala partidă decisivă pe teren propriu.

Iată cum arată clasamentul Ligii Naționale după încheierea sezonului regular:

1. Dinamo București 59p.
2. Potaissa Turda 53p.
3. CSM București 52p.
4. HC Odorhei 50p.
5. Dobrogea Sud Constanța 44p.
6. HC Vaslui 37p.
7. SCM Politehnica 35p.
8. Dunărea Călărași 32p.
——————————————
9. CSU Suceava 30p.
10. Steaua București 29p.
11. CSM Focșani 20p.
12. CSM Făgăraș 7p.
13. CSM Satu Mare 4p.
14. Adrian Petrea Reșița 0p. (formație retrasă din campionat)

Leave a Reply