© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Dacă în Liga Națională are un parcurs oscilant, în cupele europene SCM Politehnica are un traseu liniar și merge din victorie în victorie. După dublele succese cu estonienii de la Polva Serviti și norvegienii de la Arendal, alb-violeții au înregistrat aseară și cea de-a cincea victorie, în manșa tur a duelului cu slovenii de la Riko Ribnica, decisiv pentru accesul în grupele principale ale Cupei EHF.

Timișorenii au controlat ostilitățile în prima repriză și s-au aflat la conducere chiar la o diferență de trei goluri. Desprinderea s-a realizat mai întâi în minutul 14 (6-3), și apoi chiar înaintea finalului primului mitan. De altfel, tot cu +3 au intrat elevii lui Pero Milosevic și la pauză, 14-11. În debutul părții secunde, ex-iugoslavii s-au apropiat pe tabelă și chiar au reușit egalarea, în minutul 40– (16-16). Finalul de joc a aparținut însă în totalitate alb-violeților, reușind să se distanțeze la cinci lungimi cu trei minute înainte de final și să-și păstreze acest ecart până la ultima sirenă. 27-22 scor final, iar SCM Politehnica ia o opțiune serioasă pentru calificarea în grupele Cupei EHF. Returul e programat, săptămâna viitoare, la Ribnica.

Principalul marcator al timișorenilor a fost Marko Simovic, cu 8 goluri, urmat de Vuk Milosevic 7, Filip Lazarov 4, Marko Lasica 3, Cristian Fenici 2, Filip Marjanovic 2 și Leonard Ștefan 1. De partea cealaltă, Grebenc a fost golgheterul formației slovene, cu 6 reușite, urmat de Leban 5, Fink 4, Skusek 3, Knavs 2, Henigman 1 și Pucelj 1.

„Așa cum am anticipat, va fi un joc greu, cu o echipă foarte bună, care are două extreme de o foarte bună calitate. Am reușit un rezultat foarte bun, în compania unui adversar foarte puternic. Dar suntem doar la jumătatea drumului. Ne va fi foarte greu la Ribnica, nu avem foarte mult timp să savurăm această victorie, pentru că miercuri jucăm în campionat, cu Suceava. Uneori sunt suficiente chiar 2-3 goluri în jocul tur pentru o calificare, alteori nu sunt de ajuns nici 7-8 goluri. Acesta e farmecul cupelor europene, niciodată nu știi ce se poate întâmpla, doar după rezultatul din prima manșă. Depinde de multe lucruri, de apărarea noastră, de atitudinea noastră. Noi va trebui să luptăm la Ribnica ca și cum ar fi 0-0. Dar am obținut un rezultat foarte bun”, a declarat la final antrenorul timișorenilor, Pero Milosevic.

Leave a Reply