Antrenorul Pero Milosevic abordează primele două amicale fără 7 jucători (Foro: Emanuel Titus Ilieși / MEDIAFAX FOTO)

Handbaliștii de la SCM Politehnica au depășit deja o săptămână de antrenamente în noul an și au ajuns în fața primelor partide de verificare. La finalul acestei săptămâni, alb-violeții vor primi, la sala „Constantin Jude”, vizita divizionarei secunde CSM Oradea. Antrenorul Pero Milosevic se confruntă însă cu un număr mare de absențe, din diverse motive.

Cristian Fenici și Leonard Ștefan s-au întors de la acțiunile loturilor naționale ale României, însă au mai primit câteva zile libere, în condițiile în care, în perioada sărbătorilor, cei doi nu au avut parte de pauză. În aceeași situație se regăsește și Marko Lasica, prezent în ultimele săptămâni la echipa națională a statului Muntenegru. Va mai lipsi o perioadă de la antrenamente și Filip Lazarov, menținut în lotul Macedoniei pentru Campionatul Mondial din Frtanța. Fostul stat iugoslav a fost repartizat în Grupa B, care se desfășoară la Metz, și din care mai fac parte Spania, Slovenia, Islanda, Tunisia și Angola. Lazarov & co. vor debuta la întrecerea mondială astăzi, în compania Tunisiei.

SCM Politehnica se confruntă și cu indisponibilități de ordin medical. Portarul Savic și pivotul Pejovic sunt răciți, în vreme ce Vuk Milosevic a suferit o contuzie la umăr și va rămâne în repaus până la începutul săptămânii viitoare.

„Chiar și fără acești jucători, e important ca noi să facem o treabă bună și să adunăm multe minute de joc. E o problemă, atât pentru ei, cât și pentru mine, deoarece e important în această perioadă ca toți jucătorii să facă o pregătire cât mai bună”, a afirmat antrenorul alb-violeților, Pero Milosevic.

Prima parte a pregătirilor formației timișorene din acest an s-a axat pe acumulările fizice, subiect pe care l-a abordat și jucătorul Politehnicii, Andrei Păiuș. „Nu e o perioadă foarte plăcută, sincer vă spun, dar e o perioadă necesară. Sper să trecem cu bine de ea, să nu ieșim decimați. Avem foarte multe antrenamente și meciuri de pregătire, sper să depășim cu bine această perioadă, una extrem de importantă, care ne va ajuta cu siguranță pe parcursul campionatului”, a declarat Păiuș.

La finalul acestei săptămâni, SCM Politehnica va disputa primele două meciuri de verificare, în sala proprie, în compania divizionarei secunde CSM Oradea. Primul joc va avea loc mâine, de la ora 17:00, iar al doilea sâmbătă, de la ora 11:30.

„Avem deja două jocuri de pregătire la sfârșitul acestei săptămâni. Adversarul (n.r. CSM Oradea) mi se pare destul de bun, în sensul că îi cunoaștem, am mai jucat contra lor. Și nu ne deplasăm, stăm acasă, vin ei aici, în condițiile în care ați văzut ce e în țară… Vor fi niște teste, un fel de antrenament, în care să punem la punct ceea ce ne-am propus”, a mai spus Păiuș.

SCM Politehnica a mai fixat alte două „duble” amicale: în 20 și 21 ianuarie cu Steaua Roșie Belgrad, iar apoi în 25 și 26 ianuarie, cu liderul seriei vestice din liga secundă, Minaur Baia Mare.

Leave a Reply