Start de sezon surprinzător în futsalul românesc! Informatica Timișoara a câștigat Supercupa României, după victoria de astăzi, cu 4-3, în fața campioanei României, Autobergamo Deva. Problemele financiare ale alb-violeților nu s-au resimțit și pe parchetul sălii „Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj, acolo unde trupa lui Robert Lupu a reușit o primă repriză remarcabilă, luând o opțiune serioasă pentru victorie încă de la pauză.

În futsal, ca în viață, nu e pentru cine se pregătește… Autobergamo Deva era considerată marea favorită a Supercupei României, dată fiind, în primul rând, situația financiară a adversarei. Informatica vine după o vară zbuciumată, după diminuarea drastică a finanțării dinspre autoritățile locale, în care au circulat variante dintre cele mai sumbre cu privire la viitorul echipei. Deținătoarea Cupei României nu a efectuat niciun transfer în pauza competițională, dar a pierdut, în schimb, trei jucători de bază: portarii Antti Koivumaki și Miguel Molina, plus căpitanul din sezonul trecut, Thiago Alcantara. De partea cealaltă, campioana Autobergamo i-a înregimentat pe rutinații Alpar Csoma și Dumitru „Mimi” Stoica (doriți, în vremuri mai bune, și de Informatica!), și-a început pregătirile pentru duelurile tari din UEFA Futsal Cup, iar specialiștii au cotat-o cu prima șansă pentru un nou titlu, în 2017/2018.

În prima repriză a partidei de astăzi, de la Lugoj, unui spectator neavizat i-ar fi fost aproape imposibil să ghicească echipa pornită „pe cai mari” și cea „urnită” cu un buget de austeritate. Informatica a profitat de aproape fiecare ocazie de gol care i s-a ivit, iar la mijlocul partidei conducea cu un neverosimil 4-0! Felipe Oliveira a semnat o „dublă”, iar Savio Valadares și Stefan Rakic au dat proporții scorului. Autobergamo s-a apropiat abia în repriza a doua de pretențiile asumate și a redus, încetul cu încetul, din handicap: Cristian Matei, Florin Matei și, cu un minut înaintea finalului, Alpar Csoma. Reușita fostului jucător de la Târgu Mureș a venit însă mult prea târziu pentru hunedoreni, iar sirena finală a consfințit învingătoarea care se prefigura de la pauză, Informatica Timișoara.

Ca un amănunt interesant, să spunem că Autobergamo Deva fusese deținătoarea ultimelor trei Supercupe ale României. Așadar, performanța izbutită astăzi de alb-violeții din Timișoara e cu atât mai lăudabilă!

Informatica Timișoara: Roberto Voin – Savio Valadares, Felipe Oliveira, Milos Simic (cpt.), Stefan Rakic. Au mai intrat Robert Lupu, Valentin Ilaș și Andre Deco.
Autobergamo Deva: Vlad Iancu – Cristian Matei (cpt.), Adrian Pânzaru, Cristian Obadă, Sergiu Tacot. Au mai intrat Petrișor Toniță, Dumitru Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat, Paulo Ferreira și Florin Matei.

Leave a Reply