sala-polivalenta-TimisoaraA venit din nou toamna… A șasea toamnă de când a început șantierul de lângă Baza 2 a Politehnicii. Singurul proiect de infrastructură sportivă de dimensiune medie pe care l-a demarat Timișoara în ultimul sfert de veac rămâne în continuare la stadiul de șantier, iar data finalizării construcției se pierde în ceața deasă de toamnă.

5 ani. 60 de luni. Așadar, aniversare rotundă pentru șantierul de pe strada Podeanu. Firește, nu ne referim la cel al lărgirii străzii, ci la cel aflat în vecinătatea Bazei 2. În octombrie 2010, Universitatea Politehnica demara construcția unei săli polivalente proprii, inițial de 2.200 de locuri, cu un termen de execuție de doi ani. S-au scurs cele 24 de luni, firma contractată a intrat în faliment, finanțarea a fost între timp preluată de Consiliul Local, care a pompat la rându-i bani grei în acest proiect. S-a fixat un nou termen de finalizare, pentru 30 iunie 2014. A trecut și acesta, fără ca sala să dispună măcar de acoperiș. Timpul presa autoritățile, deoarece în acest edificiu ar fi trebui să se dispute Grupa A a Eurobasket Women 2015, în luna iunie. Au venit inspecții dinspre FIBA Europe, dinspre C.D. Loga nr.1 am auzit mesaje liniștitoare, că lucrările se vor încheia în timp util. Însă România, Franța, Cehia, Muntenegru și Ucraina s-au duelat în cele din urmă în vechea sală Olimpia, trecută printr-un proces de cosmetizare. A trecut și Campionatul European, iar in iulie proiectul a mai primit 1 milion de euro din bugetul local. Timpul a trecut, șantierul a rămas.

De cinci ani de zile, Timișoara se chinuie să finalizeze o sală polivalentă de 3.000 de locuri. O construcție absolut necesară, de care capitala Banatului avea nevoie de mult mai mult timp. Din păcate, e și singurul proiect notabil în domeniul infrastructurii sportive demarat în oraș de la revoluție încoace. În această perioadă, o serie de baze sportive de tradiție ale urbei au fost lăsate în paragină sau pur și simplu demolate, fără a fi înlocuite. Iar în aceste cazuri, n-am avut parte de amânări. Timișoara a pierdut stadionul UMT. A pierdut Sala de Atletism, arsă în vara anului 1997. A pierdut bazinul ILSA, al cărui moloz n-a fost nici până astăzi curățat după demolarea din 2009. Iar lista poate continua…

Trackbacks

Leave a Reply