Șahul timișorean e de astăzi mult mai sărac! S-a stins marea maestră Cristina Foișor

Cristina Foișor s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 49 de ani (Foto: www.stere.ro)

Șahul timișorean ne-a obișnuit, în ultimele decenii, cu vești dintre cele mai bune grație rezultatelor de excepție pe plan național și internațional obținute de jucătorii cluburilor din oraș. Astăzi nu e însă una dintre acele zile fericite. Cristina Foișor, mare maestră internațională, legitimată la clubul AEM-Luxten Timișoara a încetat din viață astăzi, la vârsta de 49 de ani.

Cristina Foișor ar fi trebuit să reprezinte România la Campionatul Mondial feminin de la Teheran, începând cu 10 februarie. Marea maestră s-a stins în această dimineață, după mai multe zile de comă, la Spitalul Județean din Timișoara.

Cristina Adela Foișor s-a născut la 7 iunie 1967, la Petroșani. În cariera ei șahistă a obținut cinci titluri naționale la senioare și trei la junioare individual, alături de nenumărate medalii pe echipe. Din 1988, a participat la 14 Olimpiade (absentă doar în 2008), jucând numai pe mesele 1 sau 2. A cucerit o medalie de aur și două de argint în Cupa Campionilor Europeni cu echipa AEM-ului și a avut cele mai multe calificări la Campionatul Mondial feminin.

„Și totuși, în mod sigur talentul și inteligența ei, nu au fost răsplătite în aceeași măsură de performanțe, din cauza unor detalii, dintre care sensibilitatea ei deosebită a fost probabil decisivă. În istoria șahului feminin românesc nu există șahistă, care să fi dovedit atâta tenacitate, ambiție și capacitate de revenire. Cu greu poți întâlni o persoană cu studii matematice, care să aibă o asemenea înclinație spre poezie și lirism, și să dovedească atâta empatie și generozitate. S-a stins după o luptă inegală cu o boală necruțătoare, singurul ei scut și refugiu fiind până în ultima clipă ȘAHUL”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Șah.

Profesoară, absolventă a Facultății de Matematică de la Universitatea din Timișoara, Cristina Foișor s-a dedicat în întregime șahului împreună cu soțul său, antrenorul Ovidiu Foișor, și cu cele două fete, marea maestră Sabina-Francesca Foișor (născută în 1989, stabilită în Statele Unite ale Americii) și maestră FIDE Mihaela-Veronica Foișor (născută în 1994).

Odihnească-se în pace!

About Gabriel Toth

Leave a Reply