20161222_104321Încă de la apariția acestui portal, am semnalat, în repetate rânduri, situația rușinoasă în care se regăsește handbalul feminin din Timișoara. De la ultima participare a unei reprezentante a orașului de pe Bega în Liga Națională s-a scurs, iată, un deceniu, iar în tot acest răstimp nivelul acestei discipline s-a redus la un crunt anonimat, cu grupări eminamente studențești, ori chiar cu caracter semi-amator, fără ambiții și perspective de promovare în eșalonul de elită.

Situația s-ar putea schimba însă în viitorul nu foarte îndepărtat. Clubul sportiv al Primăriei, SCM Timișoara, și-a propus înființarea unei echipe de handbal feminin, care ar urma să ia startul în viitoarea ediție a eșalonului secund, cu obiectivul promovării în Liga Națională încă din primul an. Firește, vorbim deocamdată doar despre promisiuni, însă după zece ani de tentative șovăielnice de revigorare a sportului care a adus Timișoarei cele mai multe titluri, ne apropiem în sfârșit și de primii pași concreți.

„Va fi o echipă înființată de SCM, la fel ca și cea de baschet feminin, deci va deveni o a doua echipă nou-nouță. Sigur că vom colabora cu Politehnica, pentru că e un brand și avem contract atât cu CSU Poli, cu ASCH-ul, cu Universitatea Politehnica, iar pe baza acestor parteneriate și acestor tradiții vom gândi strategia. Dar probabil că mai multe detalii vom avea în primăvară. Sigur, vom porni de la nivelul eșalonului secund, cum am făcut și la baschet feminin. Nu se compară prima ligă cu eșalonul secund. Echipa actuală din Timișoara e mai mult la nivel universitare, majoritatea jucătoarelor sunt studente la Universitatea de Vest. Dar ne vom propune cu siguranță, încă din primul an, promovarea în Liga Națională. Iar asta va însemna să ne ponderăm eforturile financiare în mod coerent și să atragem cât mai mulți privați”, a explicat Radu Țoancă (foto), președintele SCM Timișoara.

În acest moment, în Timișoara activează o singură grupare de handbal feminin la nivel de seniori, CSU UVT Timișoara, care a încheiat sezonul de toamnă pe un modest loc 9 în seria vestică a Diviziei A, cu doar 3 puncte în cont.

E de prisos să mai căutăm cuvintele potrivite pentru a descrie starea în care a ajuns această disciplină la Timișoara. E suficient să repetăm doar bornele din palmaresul semicercului feminin timișorean pentru a nu știu câta oară pe paginile acestui portal. Chiar și acum, după atâția ani de anonimat, legendara Universitatea Timișoara ocupă locul 2 în ierarhia all time a campioanelor țării, cu 11 titluri, câștigate între 1964 și 1978. Defuncta grupare bănățeană e devansată doar de Oltchim Râmnicu Vâlcea (la rându-i, dispărută de pe harta handbalului românesc), cu 19 titluri.

Să mai spunem că după anul 2000, handbalul timișorean a bifat doar două prezențe în Liga Națională: în 2004/2005 și 2006/2007, de fiecare dată prin Universitatea, care avea să retrogradeze în ambele cazuri imediat după promovare.

 

Leave a Reply