Petrișor Curcan (în dreapta, în echipament negru), într-o ipostază caracteristică în fața buturilor Științei

La finalul săptămânii trecute a plecat dintre noi, discret, unul dintre cei mai reprezentativi portari din istoria fotbalului timișorean. Petrișor Curcan a trecut în neființă la vârsta de 88 de ani, dintre care 15 i-a petrecut între buturile Științei Timișoara. A fost o constantă a clubului studențesc, începând cu sezoanele de acomodare din Divizia A, până la prima perioadă de aur a clubului, încununată prin cucerirea Cupei României.

Petrișor Curcan s-a născut la 20 aprilie 1930 la Târgu Jiu și a început fotbalul la clubul local C.A.S. Gorjul, pentru care a debutat la vârsta de 16 ani. Imediat după absolvirea liceului, a luat drumul Timișoarei, pentru începerea studiilor universitare, fiind legitimat la prim-divizionara Știința în 1949. Avea să devină unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria clubului, ale cărui culori le-a apărat până în 1964. În acest răstimp, a avut o scurtă „escapadă” la Dinamo București, în sezonul 1955, unde a apărat puțin în decursul a patru luni. Inima l-a tras înapoi spre Timișoara, unde s-a întors după ce a evadat dintr-un cantonament al dinamoviștilor, după cum spune una dintre legendele vremii.

Petrișor Curcan a apărat timp de 15 ani poarta Științei Timișoara, cu o întrerupere de patru luni, în 1955, când a evoluat la Dinamo

A fost unul dintre membrii de bază ai generației care a cucerit Cupa României în 1958, chiar dacă nu a apărat în finala cu Progresul București, locul dintre buturi revenindu-i lui Enăchescu. A fost unul dintre ultimii supraviețuitori din echipa de aur a Științei din anii 50, din care ne-a mai rămas Iosif Lereter (dintre cei care au evoluat constant în acel deceniu).

În cartea „Timișoara, leagănul fotbalului românesc”, ziaristul Iosif Dudaș i-a dedicat lui Petrișor Curcan o secțiune separată. Iată cum îl descria pe fostul mare portar al Științei:

„În cadrul echipei Știința Timișoara a jucat împreună cu trei generații de fotbaliști. A fost alături de Andreescu și Marcu, Ciosescu și Dinulescu, Lereter și Manolache. Curcan a practicat fotbalul din plăcere. Acest lucru s-a observat și din felul cum a apărat poarta echipei. Întotdeauna a fost considerat ca fiind un om de sacrificiu, care nu se dă înapoi de la intervenții de ultim moment și periculoase. Și-a plătit scump tributul plonjoanelor sale curajoase. La ambele picioare a suferit accidente grave care au necesitat intervenții chirurgicale”. (I. Dudaș, Timișoara, leagănul fotbalului românesc, 1971, p. 209.

Să mai spunem că Petrișor Curcan a adunat și două selecții în echipa națională a României. După retragerea din activitate, nu a mai avut o implicare foarte mare în fotbal, ba mai mult, rareori mai putea fi zărit pe stadioanele Timișorene. Ani la rândul a fost director la BJATM Timiș (Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială). Ultimii ani din viață i-a petrecut retras, în mijlocul familiei, în cartierul timișorean Fratelia.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!