U 1972Ne-am obișnuit, de câțiva ani, să ne petrecem diminețile de sâmbătă la rugby, în Ronaț, pe arena „Gheorghe Rășcanu”. Iubitorii sportului timișorean trecuți de prima tinerețe sunt obișnuiți să-i spună încă Electromotor. Dar cine a fost Gheorghe Rășcanu? Pentru rugby-ul timișorean, titlul cucerit de Universitatea în 1972 e suficient să îl definească. „Tolea”, în calitate de căpitan al echipei, a tras după el „grămada” bănățeană spre un titlu ce și astăzi are o certă valoare istorică, fiind primul cucerit de o formație din afara Bucureștiului, capitala dominând până atunci cu autoritate sportul cu balonul oval din România.

Apelăm la fotografiile publicate în Revista Stadion din luna iunie 1972, imediat după cucerirea titlului de către Universitatea Timișoara. Și redăm textul regretatului Dimitrie Callimachi, probabil cel mai important jurnalist specializat pe rugby pe care l-a avut România, publicate în același număr al revistei mai sus amintite:

U72 2Nu știm dacă frații Iconomu și prietenii lor care au implantat prin 1912 rugbyul în București (primul campionat în 1914), cu mijloacele lor atât de modeste și empirice sau, mai târziu, marele animator care a fost Nae Mărăscu au gândit vreodată la posibilitatea realizării unei asemenea „minuni”: Bucureștiul – concurat și depășit de un oraș din țară! Dar credem că, oricum, o asemenea ipoteză i-ar fi bucurat, așa cum bucură, de altfel, pe fiecare suporter devotat al balonului oval vestea mult așteptată. Inevitabilul s-a produs: primul titlu la rugby, după 58 de ani, aparține provinciei prin acest atât de sportiv oraș care este Timișoara.

U72 3Monopolul Bucureștiului a încetat! Iar victoria XV-lui Universității înseamnă pentru noi, de fapt, victoria însăși a rugbyului în România. Abia acum putem realiza faptul că acest sport bărbătesc, atât de frumos și pe potriva calităților native ale tinerilor noștri, a prins rădăcini adânci și că există toate premisele pentru o devoltare viitoare viguroasă, ascendentă.

Dar cine este acest outsider care poartă culorile timișorene? Un team construit cu migală de ani de zile de un antrenor priceput, „cu ochi”, numit Mitică Antonescu, care stă de multe sezoane în umbra tuturor succeselor de pe meleagurile Begăi. După câteva încercări infructuoase (locul 5 în 1969, locul 3 și medalie de bronz în 1970, din nou locul 5 în 1971), iată-i pe bănățeni apți de a ataca vârful piramidei. Pentru acei care au urmărit drumul rugbyștilor timișoreni în ultimii ani, „surpriza” nu capătă proporții incomensurabile. Dimpotrivă, ea este, dacă ne putem exprima astfel, rezultatul… logicii. La U72 5Universitatea s-au adunat, s-au înmănuncheat multe valori. Aici, alături de bănățenii Neiss, un adevărat stâlp al înaitării, Arsene, Preiss, Vollmann și Tătucu – ultimii având acum o valoare cu rezonanțe de lot republican – joacă „Tolea” Rășcanu (student la Facultatea de științe economice), cotat în ultimii doi ani drept cel mai bun rugbyst al țării, precum și treisferturile Suciu, Peter (cu o bună experiență internațională), Szasz, Cândea, mijlocașii Ghețu (o uvertură de primă mână), Ceauș și Iacob, înaintașii Ene, Ionică, Nedelcu, Vlad și, mai ales, talonerul Popovici, oricând apt de a îmbrăca tricoul naționalei. Iată, așadar, clădită la Timișoara o adevărată echipă de rugby, solidă și echilibrată pe ambele compartimente, căreia i se adaugă în plus un fundaș îndemânatec și bun transformer, bârlădeanul Duță.

Desigur, de-a lungul campionatului, au existat în evoluția studenților destule fading-uri, destule „puncte moarte”, care odată cu câștigarea experienței și încrederii în propriile forțe, se vor elimina de la sine. Dar una peste alta, putem spune că titlul a încăput pe mâini bune, pe cele mai bune mâini ale întregului campionat…

Așa a apreciat lucrurile, probabil, și studentul de la Facultatea de fizică, Nicolae Benga, când a afișat la poarta căminului unde stau majoritatea rugbyștilor, un panou pe care scria: „Trecătorule, oprește-te un moment și înclină-te în fața ușii căminului unde trăiesc perlele rugbyului românesc!” Găsim în această lozincă mai puțină logică, poate, dar oricum o mostră a stimei de care se bucură echipa de rugby, a entuziasmului și a dragostei cu care o înconjoară miile de suporteri studenți, garanție a unor succese viitoare și mai însemnate.

Sâmbătă, Timișoara Saracens se află în fața unei noi provocări, una ce se anunță mai grea ca niciodată. Bănățenii își propun cucerirea celui de-al patrulea titlu din palmares, chiar în fieful adversarei din finală, CSM Știința Baia Mare.

Leave a Reply