©  Emanuel Titus Iliesi

Robert Lupu debutează joi ca antrenor-jucător al echipei naționale chiar la Timișoara (Foto: © Emanuel Titus Iliesi)

Naționala de futsal a României va susține joi un test puternic la Timișoara, în compania Serbiei, gazda Campionatului European de anul viitor. Chiar dacă tricolorii au ratat prezența la turneul final, după barajul pierdut dramatic în fața Ungariei, acest meci reprezintă șansa reabilitării morale a acestei generații. În plus, jocul de joi va prilejui debutul lui Robert Lupu în postura de antrenor-jucător al primei reprezentative a României.

Robert Lupu, care îndeplinește același rol și la Informatica Timișoara, i-a convocat la națională pentru testul cu Serbia și pe alți trei colegi ai săi de la echipa de club. E vorba despre Florin Matei, Ion Al-Ioani și portarul Vlad Iancu. Informatica va avea însă și un al cincilea reprezentant în această partidă, Slobodan Janjic, convocat în naționala Serbiei.

„Am discutat cu Slobodan, ca între prieteni, să o lase mai moale. Lăsând gluma la o parte, sunt convins că Slobodan va da totul pe teren. Va fi un meci foarte bun. Serbia e calificată la EURO, chiar dacă din postura de organizatoare, dar va fi cu siguranță un meci foarte interesant pentru timișoreni”, a declarat Robert Lupu.

Noul antrenor-jucător al echipei naționale va debuta în această postură chiar acolo unde își desfășoară în prezent activitatea, la Timișoara. Robert Lupu a dezvăluit că una dintre variante era și Reșița, una care nu putea fi oricum pusă în practică, deoarece Sala Polivalentă din orașul de pe Bârzava e momentan închisă din rațiuni de securitate.

„Au fost două variante, Reșița și Timișoara. Mă bucur că, până la urmă, meciul se va juca aici. Mi-ar plăcea să debutez cu o victorie, dar cel mai important este să ne ridicăm moralul după barajul pierdut cu Ungaria. Voi căuta să testăm potențialul unor jucători în vederea Campionatului Mondial, unde trebuie să ne calificăm. Sunt câteva nume noi. Îmi doresc ca toți jucătorii să fie ambițioși și să conștientizeze că nu numai evoluția de la echipa de club e importantă. Ei trebuie să își arate valoarea și la echipa națională, acolo unde avem meciuri tari. Pentru cei ce nu fac față, va trebui să iau o decizie, pentru că proiectul presupune o schimbare de generație”, a mai spus Lupu.

Imediat după eșecul din barajul cu Ungaria, portarul Informaticii, Vlad Iancu, anunțase că se retrage din echipa națională. În cele din urmă, „Gogu” a revenit asupra deciziei și va putea fi urmărit joi, în sala „Constantin Jude”, la testul cu Serbia.

„Vlad a fost foarte supărat pentru ratarea calificării. Tuturor ne venea să ne lăsăm după acel meci. Important e să ne ridicăm moralul, deoarece eu consider că generația noastră mai are un cuvânt de spus în futsal cel puțin un an sau doi. Cei ce nu vor reuși acest lucru, e mai bine să se retragă. Ca sportiv trebuie să conștientizezi că se poate astăzi să câștigi și mâine să pierzi. Tot timpul trebuie să ții capul sus”, a precizat Robert Lupu.

Partida România – Serbia se va disputa joi, de la ora 18, la sala „Constantin Jude”.

Leave a Reply