Roly Jivoinov – drucker, jucător, angajat, sponsor

„Nu există în lume polist mai mare ca mine”, e primul lucru pe care ține să-l precizeze Roland Jivoinov. Toată lumea fotbalului timișorean îl știe drept „Roly de la Poli”. Aproape toți cei 71 de ani ai săi i-a dedicat Politehnicii, pentru care a a plâns, a râs, a suferit și a exultat din mai multe ipostaze.

În anii 70, era sufletul echipei alb-violete. Aproape că nu exista om în oraș care să nu-l cunoască. A activat ca maseur și a fost, ani de zile, singurul om care a scăpat de „ghilotina” schimbărilor. „În toată cariera mea, nu cred că am avut mai mult de trei cazuri de ruptură. Eram cel mai dotat maseur din țară. Singurul care aveam trusă de la Adidas, aveam toate unguentele bune, pe care nu le avea nimeni pe atunci”, ne-a povestit cu nostalgie Roly.

Totuși, nu doar priceperea sa desăvârșită în tehnica recuperării l-a ținut în funcție. „Făceam tot posibilul ca jucătorii să aibă la dispoziție tot ce aveau nevoie. La Recaș eram așteptat de fiecare dată cu două butoaie de vin, pentru fotbaliști. O dată la câteva luni, mergeam la fabrica de săpun și ne făceam rezerva pentru dușuri. I-am dus pe jucători la fabrica de pantofi Otter, de la Jimbolia, care lucra numai pentru export, și îi încălțam. O dată la trei luni, luam un camion și îl umpleam la Buziaș cu apă minerală. Toate acestea fără niciun ban”, ne-a dezvăluit Roli.

50.000 de mărci, pentru o Poli prezentabilă

În 1980 a reușit să fugă din țară, cu ocazia unui turneu de pregătire pe care Poli îl efectua în Israel, iar ulterior s-a stabilit în Germania. Cu toate acestea, nu și-a uitat clubul de suflet niciodată.

„Nu cred că mai există vreun angajat al clubului, în ultimii 50 de ani, care să fi scos vreun ban de la el pentru Poli”, se mândrește Roly. În 1992, cu ocazia unei vizite în țară, a ținut să participe la un antrenament al alb-violeților, care se pregăteau să primească vizita marelui Real Madrid, în Cupa Cupelor. Văzând condițiile precare de care dispunea echipa, s-a hotărât să dea urgent o mână de ajutor. „N-aveau nici tricouri de joc, toate erau niște zdrențe. Într-o săptămână am rezolvat toată echipa, de sus până jos. Echipament, dotare medicală, 40 de mingi, tot ce a fost nevoie. Totuși, nu puteai să te prezinți așa în fața Realului, mai ales că era în joc și prestigiul orașului. Apoi, le-am spus jucătorilor să-și aducă soțiile la restaurantul Cesena, unde le-am dat tuturor o masă. M-a costat cam 50.000 de mărci totul, dar nu-mi pare rău. Îi spuneam acum mai mulți ani, într-un interviu, lui Duki Popovici, Dumnezeu să-l ierte, că și ultima mea bucată de pâine aș putea să o împart cu Poli”, ne-a povestit împătimitul polist.

„Complice” la promovarea din 1973

În calitate de maseur, Roly a fost protagonistul unor momente importante din istoria clubului. Perioada de glorie a anilor 70, încununată cu Cupa României și eliminarea Celtic-ului, din 1980, a început cu promovarea din 1973, după șase sezoane de agonie în eșalonul secund.

Meciul decisiv a fost cel cu Crișul Oradea, contracandidata directă la promovare. În fața unui stadion care gemea de lume, Poli a învins cu 1-0, printr-o lovitură liberă executată de Șchiopu, asigurându-și locul în prima divizie. Istoria golului victoriei e însă prea puțin cunoscută. „La noi specialist la lovituri libere era Bungău, dar care a fost provocat la începutul meciului și eliminat. În lipsa lui, Șchiopu a trebuit să execute o lovitură liberă. Locul meu era în spatele porții. Înaintea execuției, am încercat să-l derutez pe portar, dându-i direcții unde să stea. Șchiopu a tras și a înscris. Cei de la Oradea au sărit pe mine să mă omoare, dar noroc că aveam viteză bună și am reușit să scap”, ne-a dezvălut Roly.

Aventuri de drucker

Roly Jivoinov s-a îndrăgostit de gruparea studențească de pe vremea lui Curcan, Cojereanu și Ciosescu. Împreună cu un grup de prieteni, tânărul Roland a străbătut țara în lung și-n lat, pentru a-și vedea la lucru favoriții.

Cum banii erau puțini, călătoria cu trenul „pe blat” a fost o adevărată aventură. „Aveam eu un sistem. Dacă nașul se urca pe la locomotivă, noi ne urcam la ultimul vagon. Până la Lugoj n-avea cum să ajungă la noi. Ajunși la Lugoj, coboram și ne urcam la loc din cealaltă parte”, și-a dezvăluit Roli „trucul”, care însă n-a funcționat întotdeauna conform planului. „O dată, la Caransebeș, s-a urcat supracontrolul, și după cum se știe, în acea zonă e și plin de tuneluri. Dar am găsit și aici o soluție, chiar dacă una care ne punea viața în mare pericol. Mergeam între vagoane, ieșeam pe fațada trenului, unde erau niște bare pe care ne cățăram până pe acoperiș. Orice mișcare greșită ne putea fi fatală. În plus, cum tunelul nu era aerisit, trebuia să inhalăm și fumul gros al locomotivei”, ne-a mai spus Roly.

În vremea respectivă, meciurile cu ITA stârneau un deosebit interes printre suporteri, ambele echipe cochetând cu vârful clasamentului. Astfel că o deplasare pe malul Mureșului era neprețuită pentru Roly. „Vecinul meu era unul dintre cei mai bogați evrei din Timișoara. Era merceolog la abator. Avea cea mai valoroasă bicicletă din Timișoara, un Hercules, o raritate pe vremea aceea. Nu o scotea decât de vreo trei ori pe an. În rest, o ținea acoperită cu un cearșaf alb în magazia de alimente. Într-o zi, l-am ajutat cu lemnele prin curte și i-am cerut bicicleta. I-am spus că trebuie să ajung repede la un văr în Freidorf. Mi-a dat-o, însă n-a știut că eu aveam de gând să merg la Arad. Lângă stadionul ITA-ei, era o mare de biciclete parcate, așa că nu puteam să o las chiar acolo. M-am dus la intrarea de la uzină și i-am spus paznicului că sunt nepotul lui Farmati (n.r. – mare jucător al arădenilor din acea perioadă). M-a lăsat să o țin acolo până după meci”, ne-a povestit Roly.

Fotbalist de ocazie

Deși și-a dorit de mic să joace fotbal, problemele medicale le-au ținut departe de performanță. „La 10 ani am făcut hepatită, iar la 11 ani am avut mari probleme la plămâni”, ne-a explicat Roli. Totuși, mingea nu avea secrete pentru el, punându-io la grea încercare pe portarii echipei cu „bombele” sale.

Calitățile lui fotbalistice aveau să iasă însă la iveală, într-un mod cu totul neașteptat. „Poli juca la Lupeni, iar în deschiderea meciului jucau echipele de tineret. Am ajuns la hotel, iar antrenorul Nicolae Reuter, când m-a văzut, mi-a spus: «Pe tine te așteptam!». Le lipsea un jucător la tineret și m-au băgat pe mine, pe fals, vârf de atac. Reuter mi-a spus: «Vezi și tu ce poți. Dacă îți vine mingea, bag-o în ațe». Așa am și făcut. Regep a driblat doi jucători pe dreapta, a centrat la semiînălțime, iar eu, venit din fugă, am plesnit mingea și am înscris. Așa am câștigat cu 1-0”, ne-a mai povestit Roly.

Roland Jivoinov a fost prezent astăzi la întâlnirea dintre autorități și foștii fotbaliști ai Politehnicii, în care s-au discutat variantele de redresare a clubului. „Poate și soarta a vrut ca eu să fiu aici în acest moment. Am mare încredere că Poli va face performanță. Sper să mai apuc să-mi văd echipa în frunte”, a conchis Roly.

About Gabriel Toth

Comments

Leave a Reply