Ripensia a luat Cupa pe „Dan Păltinișanu”

ripensia
Ripensia Timișoara e laureata fazei județene a Cupei României, după 1-0 în finala disputată pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în fața celor de la CS Ghiroda. Mogoș a semnat unicul gol al unei întâlniri în care jucătorii ambelor echipe au părut mai degrabă copleșiți de mărimea arenei pe care au avut ocazia să evolueze.

Ultimul act al fazei județene din Cupa României s-a decis pe cel mai mare stadion al Timișului, acolo unde au luat loc aproximativ 400 de microbiști, cu toții așezați la umbra tribunei I.

Primă repriză lipsită de sare și piper pe „Dan Păltinișanu”. Ripensia a dominat teritorial, reușind să se apropie mai des de poarta Ghirodei, însă Uzun, în două rânduri, și Boghian au ratat deschiderea scorului. Trupa pregătită de Alin Miloș a răspuns prin Cristian Faimoc, cel care a tras în minutul 26, din colțul careului mic, însă mingea s-a scurs agonizant pe lângă poartă.

Galben-albaștrii au început mai hotărâți partea secundă. Șutul periculos al lui Michi, din minutul 52, a prefațat reușita de peste trei minute a lui Mogoș, cel care a reluat în plasă o centrare a șeptarului Adi Popa. Ripensia a păstrat controlul și în minutele ce au urmat, având șansa să mai lovească o dată, în minutul 77, însă Păscăleanu a tras incredibil în bară, cu toată poarta goală în față, după o așezare a lui Boghian.

S-a încheiat 1-0, iar Ripensia își va continua aventura în compatiția KO la toamnă, când va da peste reprezentantele Ligii a III-a.

Ripensia Timișoara (manager Radu Suciu): Filip – Petrișor, Uzun (cpt.), Mureșan, Cărpinișan – Costândana, Michi – Radu, Mogoș, Popa – Boghian. Au mai intrat Păscăleanu, Boangheș, Nichitean, Rumega.

CS Ghiroda (antrenor Alin Miloș): Mateescu – I. Popa, Stanciu, A. Bogdan, Gruber – C. Popa, C. Străuț – Faimoc, Stanciu, Pătrașcu – Baranyi (cpt.). Au mai intrat Fundiur, Firuț, Protopopu,Bura.

Reacții la cald

„Am spus de la început că ne dorim să câștigăm această finală. A fost foarte greu, am fost timorați, băieților le distrage atenția un stadion atât de mare, nu sunt obișnuiți cu această atmosferă de meci mare. Am dominat clar pe alocuri, dar din păcate nu am reușit să practicăm un joc foarte plăcut pentru spectatori. Important e însă că am câștigat, vreau să-i felicit pe băieții mei, dar și pe cei de la Ghiroda, pentru respectul acordat acestei competiții. Vom încerca să mergem cât mai departe, Cupa României e o competiție în care ne putem face numele auzit și în alte părți. Dacă ajungem să și fim televizați, va fi cu atât mai bine”. (Ovidiu Olariu, antrenor Ripensia)

„Am pierdut meritat astăzi, Ripensia a fost peste noi la toate capitolele. Probabil băieții au fost și mai timorați că au jucat pe un stadion mare, însă noi continuăm să fim într-o pasă proastă, din care se pare că nu reușim să ieșim. Am făcut și un mini-cantonament, am stat cu toții împreună timp de două zile, dar nu ne-a reușit. Nu mai suntem în stare să jucăm așa cum am făcut-o în primele etape din retur, suntem și puțin depășiți din punct de vedere fizic. Poate dacă Faimoc marca în prima repriză, ar fi fost altceva, noi ne-am fi închis și poate Ripensia n-ar mai fi avut atâtea spații”. (Alin Miloș, antrenor CS Ghiroda)

About Gabriel Toth

Leave a Reply