REMEMBER Ultima experiență în „D” pentru ASU Poli: „Nivelul era mult mai bun”

DSC_1542
ASU Poli va lua startul mâine dimineață în Liga a IV-a, un eșalon în care secția de fotbal a Universității a evoluat ultima oară în ediția 2004/2005. Au fost două sezoane legate pentru alb-violeți în „D”, câțiva jucători din acea perioadă regăsindu-se și în prezent la echipă.

În urmă cu exact un deceniu, la startul „D”-ului timișean se înscria și ASU Poli, reorganizata secție de fotbal a Universității Politehnica, asta după ce fosta echipă fuzionase cu AEK București, cu un an în urmă, și ajunsese în elită. „Studenții” au acces în această ligă pe locul echipei Frola Sânandrei, care nu a mai avut posibilitatea să onoreze competiția.

S-a pornit la drum cu Petre Vlătănescu pe banca tehnică, dar acesta a părăsit gruparea înaintea începerii campionatului. În primele etape, de pregătirea echipei s-a ocupat Adrian Stoicov, după care și-a intrat în drepturi Antonio Foale, el colaborând cu divizionara D în tot acest timp, dar s-a axat mai mult pe pregătirea juniorilor.

În primul sezon, ASU Poli a reușit să se salveze de la retrogradare, însă nu fără emoții. Timișorenii au încheiat campionatul pe locul 13 din 16 competitoare, peste Furnirul Deta, Plavii Delia Sânpetru Mare și Unirea Banloc, doar ultimele două luând drumul Campionatului Județean. A fost un sezon dominat da capo al fine de FC Jimbolia, formație ce și-a etalat din plin forța de joc inclusiv pe „Știința”, unde învingea cu 6-1 în runda a șasea. Să mai consemnăm că meciul de debut al „studenților” s-a soldat cu un eșec în deplasare, 1-3 cu Timișul Albina.

Cu un lot subțiat, ASU Poli a pornit la drum și în ediția 2004/2005 a Ligii a IV-a, care avea să fie ultima la acest nivel. Antonio Foale și băieții săi au terminat pe locul 15, penultimul, devansând doar „cenușăreasa” acelui sezon, Dacia Cărpiniș. Totuși, alb-violeții și-au luat la revedere de la „D” cu o victorie externă, într-un derby al orașului, 3-2 pe „Electrica” cu RATT, meci disputat la 11 iunie 2005.

După retrogradare, ASU Poli n-a mai continuat în Campionatul Județean, preferând să pornească din „Municipiu”. Din 2006 și până în 2012, Antonio Foale și „studenții” săi au terminat an de an pe primul loc, însă de fiecare dată s-a refuzat urcarea în Liga a V-a.

Pentru conformitate, iată cum a arătat clasamentul în ultima ediție a „D”-ului ce a avut-o printre protagoniste și pe ASU Poli:

1. Calor Timișoara 30 25 4 1 97:21 79
2. Textila Timișoara 30 20 4 6 74:31 64
3. Timișul Albina 30 20 4 6 83:40 64
4. Furnirul Deta 30 12 9 9 59:57 45
5. Vulturii Lugoj 30 14 3 13 48:50 45
6. CS Tim Giroc 30 11 8 11 57:46 41
7. Mama Mia Becicherecu Mic 30 10 9 11 52:48 39
8. Bega Belinț 30 12 1 17 59:79 37
9. Tipomic Timișoara 30 10 7 13 36:53 37
10. RATT Timișoara 30 11 3 16 45:61 36
11. Unirea Peciu Nou 30 11 3 16 38:58 36
12. Telecom Șag* 30 12 8 10 48:43 34
13. Auto Timișoara 30 10 5 15 48:53 34
14. FC Giarmata 30 10 4 16 38:53 34
15. ASU Poli Timișoara 30 8 7 15 35:45 31
16. Dacia Cărpiniș 30 1 7   22 37:112 10

*Echipă penalizată cu 10 puncte

1001033_495036903914110_1094967111_n„Nivelul era mult mai bun”

ASU Poli nu a avut viață ușoară în cele două sezoane petrecute în acest eșalon, în prima jumătate a deceniului trecut. Asta și datorită valorii adversarilor, Divizia D  Timiș având în acea vreme printre competitoare formații precum Calor, Textila, Deta sau Belinț, adversari redutabili. „Fără discuție, nivelul era mult mai bun atunci. Erau câteva echipe foarte bune, se luptau cinci-șase la promovare, toate aveau jucători valoroși în componență. Acum, dacă ne uităm, nu mai regăsim în Liga a IV-a aproape nicio echipă de atunci”, constată Antonio Foale.

Dacă studiem clasamentul afișat mai sus, realizăm că actualul director tehnic al timișorenilor are dreptate. Practic, în viitorul sezon, alb-violeții se vor întoarce doar pe patru dintre stadioanele pe care evoluau și în 2004/2005: Giroc, Peciu Nou, Șag și Auto. O altă diferență importantă o constituie numărul de formații timișorene, nu mai puțin de patru din cele șase ce luau startul în urmă cu 9 ani dispărând între timp: Calor, Textila, Tipomic și RATT.

Supraviețuitorii

În perioada 2003-2005, pentru ASU Poli au evoluat, în Liga a IV-a, o serie de jucători ce se mai regăsesc și astăzi în lotul echipei sau care au evoluat și în sezonul trecut. Vorbim aici despre căpitanul Tiberiu Popoviciu, plecat după retrogradarea din 2005 la nou-formata divizionară C de la Giroc, dar și de golgheterul Adrian Marchiș, care a prins câteva meciuri în acel ultim sezon. În lotul din sezonul trecut i-am mai regăsit pe Hușanu, O. Radu, Basarab, Guran, Băcilă și Șerban.

About Gabriel Toth

Leave a Reply