Regal fotbalistic al regalității fotbalistice! România a învins Serbia cu 5-3 pe „Știința”

Eveniment inedit astăzi, pe cel mai central stadion al Timișoarei. Arena „Știința” a găzduit întâlnirea dintre echipele regale ale României și Serbiei, care a marcat 95 de ani de la primul meci oficial al echipei naționale de fotbal a țării noastre. Victoria a venit și astăzi de aceeași parte ca în 1922. A fost 5-3 pentru „regaliștii” români, la care au evoluat și cinci fotbaliști ai divizionarei secunde Politehnica Timișoara.

În primele zece minute, jucătorii celor două selecționate regale au purtat tricouri cu numele celor care evoluau la 8 iunie 1922 la Belgrad, în meciul de debut al reprezentativei României. Au fost evocate astfel numele lui Aurel Guga – prim căpitan al tricolorilor, Elmer Hirsch – jucător și principal sponsor al delegației țării noastre, precum și al timișorenilor Adalbert Ritter, Francisc Zimmermann, Carol Frech și Paul Schiller. De asemenea, selecționata regală a României a evoluat chiar în sistemul utilizat în urmă cu aproape un secol, cu doi fundași, trei „halfi” și cinci „înaintași”.

România s-a impus astăzi cu 5-3, după un început mai bun al sârbilor, care au condus cu 2-0. Primul gol al selecționatei tricolore a fost marcat de Carol Taub, fotbalistul Politehnicii Timișoara, club care i-a mai avut astăzi în teren pe portarul Markos Gakos, fundașul Dănuț Bilia și mijlocașii Adrian Ungureanu și Vlad Bîte. Ca un amănunt interesant, în echipa României a evoluat astăzi și o domnișoară, Irina Cristea.

Iată loturile celor două selecționate:

România regală: Adrian Mihalcea, Markos Gakos (portari), Mihai Dincă, Cristian Mateescu, Cătălin Șerban, Cristian Urs, Cătălin Mihai, Marius Ghilezan, Daniel Nicodim, Lucian Gheorghe, Răzvan Brătianu, Florin Slavu, Marius Mihăeș, Daniel Barbu, Mihail Jipa, Adrian Popa, Florin Sîrbu, Dănuț Bilia, Adrian Ungureanu, Vlad Bîte, Carol Taub, Tiberiu Stanciu, Cătălin Oprițoiu, Marin Laurențiu, Vlad Badea, Alin Borcea, David Ioniță, Irina Cristea;
Serbia regală: Slavisa Milovanovic, Zika Tatic (portari), Nenad Milojevic, Dalibor Naskovic, Uros Pavlovic, Slavisa Urosevic, Uros Vukovic, Zoran Zejic, Andrija Sosic, Nikola Milosavljevic, Nikola Radovic, Nikola Baljak, Dusan Gromovic, Miroslav Jakovljevic, Milos Pavkovic, Luka Scepanovic, Radoslav Sobic, Veljko Terzic, Nikola Terzic.

Lovitura de start a întâlnirii a fost dată de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, alături de fostul mare antrenor al Politehnicii, Ion V. Ionescu. Reprezentantul Casei Regale a României a salutat inițiativa concretizată astăzi, la Timișoara.

„E o experiență foarte plăcută. Sunt alături de ei și îi admir, pentru că au avut o idee foarte bună. La urma urmei, fotbalul românesc și familia regală au mai bine de un secol împreună. Toate generațiile noastre, de la Regele Carol I până astăzi au fost suporteri și chiar fondatori de cluburi sau de federații. Vorbim despre cel mai îndrăgit sport din lume, cel care a pus națiunile de pe glob împreună. În plus, e foarte frumos să-i vezi că sunt cu toții atât de tineri, dar au în suflet și în minte memoria a ceea ce a fost și ceea ce ar trebui să reprezinte această țară. E și un act de curaj, pentru că nu toți cei din teren sunt profesioniști”, a declarat Principele Radu al României.

La finalul meciului, Alteța Sa Regală a efectuat un schimb de cadouri între cele două case regale, din partea oaspeților fiind prezent Mario Majstorovic, președintele Asociației pentru Regatul Serbiei (KraljeVinaSrbija). Titularii echipei României au primit medalii, iar echipa învingătoare a fost recompensată și cu un trofeu.

De menționat faptul că sârbii au fost însoțiți la Timișoara de o galerie foarte bine organizată și extrem de activă, care a dominat fondul sonor pe arena „Știința”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply