RCM Timișoara intră în „era Saracens”! Patru transferuri pentru un singur obiectiv: eventul

sefanaiaTimișoara Saracens RCM UVT – așa cum se va numi din acest an tripla campioană a României – și-a oficializat astăzi transferurile din această iarnă. Doi steliști, o speranță sosită de la Bârlad și un jucător experimentat, care a cochetat cu naționala de sevens a Australiei, vin să întărească formația bănățeană, care își propune să cucerească în acest an toate trofeele puse în joc.

2015 se dorește a fi cel mai bun an din istoria rugby-ului timișorean. Un an în care galben-albaștrii să triumfe pe toate fronturile. Eventul este obiectivul clar fixat de conducerea clubului pentru acest an.

„Avem un singur obiectiv – eventul și sunt convins că îlvom îndeplini în acest an. Nu mai e vorba aici de lipsă de modestie, dar cu noi ne vom lupta în primul rând. Să nu uităm, Timișoara a câștigat toate finalele pe care le-a jucat și cred că acesta e un factor de motivare suficient. Dacă Baia Mare au acel recor de invincibilitate acasă cu șapte ani, eu pot să le spun că au pierdut toate finalele contra noastră. Colectivul este format, nucleul e împreună ce 2-3 ani de zile. N-am transferat masiv, nu am avut plecări masive, am adus doar câteva corecții. Cred că un factor decisiv va fi continuitatea. Important e ca echipa să își găsească liniștea”, a spus vicepreședintele Dușan Filipaș.

Rugby-ul timișorean intră cu această ocazie într-o nouă eră, fiind în mod oficial parte a rețelei globale a clubului londonez Saracens. Și denumirea va suferi modificări, formația de pe Bega urmând a se intitula Timișoara Saracens RCM UVT. „Timișoara Saracens e însă brandul și vom începe o campanie de branding în acest sens de luna viitoare”, a explicat Filipaș, care spune că, în viitorul apropiat, timișorenii vor implementa o serie de concepte dinspre Londra: „Luna viitoare va sosi un antrenor de la ei, un kinetoterapeut, vor petrece o săptămână cu echipa. Ne-au ajutat la invoație, să spun așa. Pe zona de alimentație suntem foarte atenți, pe zona de comoții – cei de la Saracens au început un program de monitorizare al comoțiilor suferite de jucători în timpul meciurilor, pe sistemul de analiză video al jocurilor, pe sistemul de monitorizare al performanței jucătorilor. Timișoara va fi prima echipă din România cu astfel de gadget-uri, deci suntem lideri și la acest capitol, care mi se pare hotărâtor pentru performanță”.

Timișoara Saracens a transferat patru jucători în această iarnă, ei fiind prezentați oficial astăzi, cu prilejul unei conferințe de presă. A sosit un singur stranier, australianul Brian Sefanaia, jucător născut în Tonga, dar care s-a remarcat în Australia, îmbrăcând și tricoul echipei naționale de rugby în 7 a acestei țări. Are 28 de ani și poate juca centru sau aripă. Dinspre Steaua București au sosit Daniel Ianuș, un număr 8 experimentat, care poate umple golul lăsat de Carpo, și Bogdan Neacșu, un jucător de linia I în vârstă de 24 de ani. Mezinul nou-veniților e Daniel Vlăduț Zaharia, un tânăr în vârstă de 20 de ani, venit de la Bârlad și obișnuit cu selecțiile la naționalele de juniori.

Iată și primele declarații ale celor patru în postura de jucători ai Timișoarei:

„Țin să le mulțumesc celor ce m-au adus în România, la Timișoara, unde mă simt excelent până acum. Mulțumesc și familiei, care m-a sprijinit în decizia pe care am luat-o. De la primul antrenament aici, mi-am dat seama că sunt băieți foarte prietenoși, un club primitor. Sunt foarte bucuros că mă aflu aici. E destul de rece vremea, dar mă voi obișnui și cu asta. Nu știam mai nimic despre România, să fiu sincer. Doar poveștile acelea amuzante despre vampiri. Lăsând gluma la o parte, acum sunt aici și încep să învăț despre cultura românească”. –  Brian Sefanaia.

„Sunt încântat să fac parte din acest frumos proiect care se desfășoară la Timișoara de câțiva ani. Sunt nerăbdător să înceapă meciurile, să demonstrez ce pot. Mai am multe de pus la punct, dar sper ca împreună cu echipa să reușim cele mai bune rezultate. Sunt convins că putem cuceri eventul, pentru asta am și venit aici.” – Daniel Ianuș.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns la Timișoara, echipă ce a fost campioana țării. Sper ca în cel mai scurt timp să prind primul XV. Nu îmi va fi ușor, pentru că aici e o echipă puternică, cu jucători foarte valoroși.  Îmi doresc să mă acomodez cât mai repede și să intru în echipă”. – Bogdan Neacșu.

„Fiind tânăr, am mult de câștigat din această aventură. Cu toții suntem nerăbdători să înceapă competiția și să demonstrăm că locul nostru e acolo sus, în frunte. Sper să fie și o rampă de lansare pentru mine, spre echipa națională”. – Daniel Zaharia.

Conducera clubului, prin vocea vicepreședintelul Dușan Filipaș, se declară mulțumită de aceste întăriri. Nu e exclus însă ca, în perioada următoare, să mai apară o noutate în lotul echipei.

„Pot să spun că am realizat campania pe care ne-am dorit-o, în proporție de 99%. Mai avem câteva semne de întrebare la o singură poziție. De plecat, sigur nu mai pleacă nimeni. De venit, ar mai putea veni un jucător, dar atât. Am transferat bine, spun eu, un mix între tinerețe și experiență.  Un proiect pe care îl vom continua la Timișoara vizavide tineri, pe care dorim să îi creștem, iar în doi-trei ani să fie competitivi și să joace fără probleme în XV-le Timișoarei”, a mai spus Dușan Filipaș.

Timișoara Saracens va continua pregătirile pe plan local, urmând ca în perioada 26-31 ianuarie să efectueze un cantonament în stațiunea Băile Herculane.

About Gabriel Toth

Leave a Reply