RCM Timișoara, hotărâtă să doboare mitul invincibilității „zimbrilor” pe teren propriu

baiamare2012

2.260 de zile. Sau, dacă vreți, 72 de luni și jumătate. Așa am putea exprima deja proverbiala perioadă de invincibilitate a rugbyștilor băimăreni pe teren propriu. Din 15 martie 2008, „zimbrii” n-au mai fost răpuși de nimeni în propriul habitat. „Ajunge!”, par a spune campionii de la RCM Timișoara, care vor descinde sâmbătă în Maramureș cu gândul de a spulbera și acest mit.

Deși n-a mai câștigat titlul național din 2011, CSM Știința Baia Mare păstrează încă un record greu de egalat în rugby-ul autohton. Trupa pregătită de Eugen Apjok n-a mai pierdut pe teren propriu de peste 6 ani. Mai precis, din 15 martie 2008, atunci când Steaua se impunea cu 19-10 în Maramureș. De atunci, băimărenii au mai fost de două ori la un pas de a fi răpuși, dar au reușit în cele din urmă câte o remiză. Se întâmpla în toamna anului 2008, tot cu Steaua, meci încheiat 6-6, iar apoi în primăvara anului trecut, atunci când RCM Timișoara a condus până spre finalul partidei, dar s-a văzut egalată: 18-18 rezultat final.

Sâmbătă, galben-albaștrii vor reveni la Baia Mare cu un singur gând, acela de a întrerupe impresionanta serie de invincibilitate a „zimbrilor” pe teren propriu. „Ne așteaptă un meci dificil, dar bazându-ne pe valoarea echipei, pe unitatea grupului, pe dorința de victorie, sunt convins că ne vom întoarce învingători. Obiectivul nostru e unul singur, de a distruge acel mit de invincibilitate a băimărenilor de acasă. Băieții au preluat la rândul lor acest obiectiv, sunt la un nivel maxim de motivare și sunt convins că putem câștiga acolo”, a declarat vicepreședintele clubului timișorean, Dușan Filipaș.

Cum s-au încheiat însă ultimele vizite ale timișorenilor la Baia Mare?

Dacă aruncăm o privire generală asupra ultimelor 11 deplasări în Maramureș, e lesne să constatăm o evidentă superioritate a „zimbrilor” în aceste jocuri. Au fost zece eșecuri și o remiză, cu specificația că, în ultimii trei ani, diferențele de scor s-au mai micșorat, odată cu infuzia de capital pornită de Dan Dinu.

Iată deznodământul ultimelor 11 partide dintre Baia Mare și Timișoara:

2006/2007 72-3
2006/2007 59-0
2008/2009 53-0 (sezon regulat), 68-9 (play-off)
2010 41-5
2011 45-12 (sezon regulat), 24-22 (semifinală)
2012 19-7 (sezon regulat), 24-9 (play-off)
2013 18-18 (sezon regulat), 21-16 (play-off)

Următorul „episod” al confruntării dintre campioanele ultimilor cinci ani va avea loc sâmbătă, de la ora 12, pe arena „Lascăr Ghineț”. Meciul va putea fi urmărit doar online, pe rugbytv.ro.

About Gabriel Toth

Leave a Reply