Politehnica Timișoara va disputa mâine primul joc oficial în noua formulă. După o vară cu numeroase mișcări de trupe, atât în lot, cât și pe banca tehnică, alb-violeții sunt pregătiți să înfrunte Chindia Târgoviște, în meciul de debut în noua ediție a Ligii a II-a.

Va fi un meci special pentru noul portar al Politehnicii, Rareș Murariu, care va bifa astfel primul său joc la nivel de seniori. Goalkeeperul în vârstă de 19 ani a fost împrumutat de la Viitorul Constanța, alături de care a reușit un sezon bun în Liga Elitelor U19, cucerind Cupa și Supercupa României.

„Va fi debutul meu în Liga a II-a, pe care îl aștept cu nerăbdare. Am găsit aici un proiect frumos, o echipă frumoasă și mi-aș dori să începem cu dreptul acest campionat. Chindia e un adversar dificil, în sezonul trecut au ajuns la barajul de promovare, au fost foarte aproape de a ajunge în Liga I”, a spus Rareș Murariu.

Tânărul portar consideră că meciurile la nivelul celui de-al doilea eșalon îi vor fi utile. „E un nivel mai ridicat, dar cred că e în folosul meu. Aceste meciuri în Liga a II-a mă vor ajuta cu siguranță să cresc. Cred că m-am adaptat foarte bine cerințelor, m-au ajutat și colegii. Cum am spus, am găsit aici un grup frumos, o echipă frumoasă, iar duminică trebuie să demonstrăm în teren că noi suntem Politehnica Timișoara și să obținem cele trei puncte”, a mai spus Murariu.

Portarul originar din Mangalia e vărul fostului polist, Costel Pantilimon, care a apărat cu succes buturile alb-violete în deceniul trecut, iar acum se află la Nottingham Forrest.

„Am vorbit cu el, mi-a dat și niște sfaturi, care sper să îmi fie de folos. Mi-a spus că trebuie să muncesc foarte mult, să nu mă culc pe o ureche. A spus că dacă nu lucrez cum trebuie la antrenamente, îmi va fi imposibil să demonstrez ce pot în meciuri. Cel mai important e să rămâi mereu modesc și cu picioarele pe pământ”, a spus Murariu, întrerupt la un moment dat de căpitanul echipei, Ioan Mera: „I-a spus că dacă joacă la Poli, va ajunge la Manchester City!”.

Partida Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște va avea loc mâine, de la ora 15:30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.