Radu Suciu, după eliminarea din Cupa României: „E posibil să fie și un complex în fața Politehnicii. Așa pare…”

Foto: Raluca Pandor

Ripensia Timișoara a pierdut cu 2-1, după prelungiri, în calitate de gazdă, disputa de pe „Dan Păltinișanu” cu Politehnica. Miza partidei a fost calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, fază în care ambele grupări au bifat prezențe în ultimii ani.

Radu Suciu, cel care a preluat din nou banca tehnică a roș-galbenilor în urmă cu o săptămână, a identificat factorul care a dezechilibrat jocul de pe „Marele Oval”.

„Diferența a făcut-o eliminarea lui Străuț. E clar că atunci echilibrul s-a rupt, mai ales că a fost vorba despre două echipe de valori apropiate, care au și jucat bine, după părerea mea. Am văzut construcție bună, posesie, și de o parte, și de alta, cel puțin atât timp cât am fost noi în 11 oameni. Sigur, nu putem acuza pe nimeni, pentru că arbitrajul face parte din economia partidei. Nu e problema mea să comentez arbitraju, dar adevărul e că acolo s-a rupt echilibrul”, a declarat Suciu.

Chiar și așa, fostul mare portar al Politehnicii apreciază jocul prestat, per total, de echipa sa.

„Noi ar fi trebuit să ne adaptăm acestui handicap, am făcut-o atât cât am putut, dar, la un moment dat, după atâtea minute de presiune, e suficientă și o singură eroare… Dar dacă Ripensia va juca în mod constant cu disciplina și dăruirea din joc de astăzi, vor veni puncte. Mă refer la campionat, desigur, Cupa fiind compromisă”, a mai spus Suciu.

Ripensia a pierdut a șasea din ultimele șapte confruntări oficiale cu Politehnica, iar antrenorul roș-galbenilor nu exclude instalarea unui complex în fața vecinilor alb-violeți.

„E posibil să fie și un complex în fața lor. Așa pare… E posibil să nu ne convină jocul lor. E un stil al lor de joc, care a rămas cam același, cu mici retușuri, bineînțeles. Rămâne aceeași dăruire în joc continuă, alergătură multă și disciplină tactică. E posibil ca acest joc, cu un important accent pe factorul fizic, să nu ne convină nouă. Când putem să rupem un astfel de joc e în regulă. Astăzi, când am reușit să-l rupem, a intervenit acea eliminare, iar de acolo raportul de forțe s-a dezechilibrat și n-am mai putut să ținem de minge așa cum am reușit până la acel moment”, consideră Radu Suciu.

About Gabriel Toth