Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara se întoarce învinsă din deplasarea de la Ploiești. Alb-violeții au cedat cu 2-0 în fief-ul Petrolului, la finalul unui meci în care au evoluat ireproșabil în defensivă, însă doar în timpul regulamentar. Prelungirile partidei au adus ambele goluri ale galben-albaștrilor, semnate de Marinescu și Saim.

Jocul de la Ploiești a fost sărac în faze periculoase de poartă, în condițiile în care alb-violeții au încercat și au reușit în bună măsură să blocheze toate culoarele spre poarta lui Murariu. Prima ocazie a aparținut însă timișorenilor, în minutul 13, atunci când Nicolescu a reluat cu capul, iar Tordai, aflat în spatele liniei porții, a reținut, jocul continuând fără vreo semnalizare din partea tușierului ori a arbitrului de centru. Petrolul a controlat meciul din punctul de vedere al posesiei, însă fazele periculoase au apărut cu mare greutate. În minutul 27, Ciocâlteu a trimis de la 20 de metri, direct în brațele lui Murariu, acesta fiind singurul șut al gazdelor trimis pe spațiul porții în primul mitan.

Registrul nu s-a schimbat nici după pauză, singurele acțiuni finalizate ale prahovenilor venind în urma unor șuturi de la distanță, cum a fost cel expediat de Ghinga, în minutul 53, de la 30 de metri, mult peste poartă. Minutul 58 a adus și o ocazie polistă, la șutul din lovitură liberă al lui Bilia, tot de la 30 de metri, reținut însă de Tordai. Una dintre cele mai periculoase ocazii ale Petrolului a venit în minutul 79, atunci când Saim a reluat cu capul din opt metri, iar Murariu a reținut.

Spiritele s-au încins în minutul 83, atunci când Petrolul a beneficiat de o lovitură liberă indirectă, de la 11 metri, trimisă în blocajul zidului polist de Marinescu. O fază care a semănat nervozitate în tabăra alb-violetă, înmulțindu-se și cartonașele galbene. Chiar și așa, jocul părea să se îndrepte spre o remiză albă, până la urmă echitabilă…

Prelungirile au fost însă de coșmar pentru timișoreni. În minutul 90+2, Petrolul a deschis scorul prin Laurențiu Marinescu, din șase metri, după o așezare a lui Ghinga. Aruncată în ofensivă, gruparea timișoreană a fost surprinsă pe contraatac două minute mai târziu, iar Saim a urcat scorul la 2-0, cu un șut în vinclu, de la marginea careului.

Petrolul Ploiești (antrenor Leo Grozavu): Tordai – Olaru, Fl. Plămadă, Cazan, Țigănașu – Ghinga (cpt.) – Popescu (46, Lumu), Ciocâlteu (73, Ștefănescu), L. Marinescu, Saim – Arnăutu (54, Cl. Herea)
Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): Murariu – Bilia, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheș – Nicolescu (66, Lazea), Vidrăsan – Bedea, Ignea, Bozian (70, I. Plămadă) – Velici (88, Bănică)