Foto: Emanuel Titus Ilieşi / Mediafax Foto

Politehnica Timişoara a încheiat en fanfare turul de campionat din Liga a II-a. Alb-violeţii sunt neînvinşi în ultimele cinci dueluri, în care au pierdut puncte doar în etapa intermediară de la Suceava. Trupa pregătită de Bogdan Andone a strâns 13 puncte din 15 posibile în acest interval, ceea ce o clasează pe prima poziţie într-un clasament intermediar al ligii secunde. Mai mult decât atât, timişorenii nu au încasat gol în ultimele trei partide, o performanţă pe care n-au mai reuşit-o de trei ani!

Politehnica Timişoara a încheiat turul cu o victorie clară sâmbătă – cea mai detaşată din acest sezon – 3-0 cu ASA Târgu Mureş. „Băieţii în Ghete” au ajuns la trei succese consecutive în campionat, o altă premeră pentru actuala ediţie, urcând până pe poziţia a cincea în ierarhia ligii secunde. Prin rezultatele obţinute în luna noiembrie, Politehnica poate fi numită, fără a exagera, echipa momentului în Liga a II-a. Într-un clasament intermediar al eşalonului al doilea, realizat doar cu meciurile disputate în această lună, trupa lui Bogdan Andone ocupă prima poziţie, cu 13 puncte din 15 posibile! Alb-violeţii devansează cele două echipe care se află pe poziţii direct promovabile, AFC Hermannstadt şi Dunărea Călăraşi, ambele acumulând 11 puncte în luna noiembrie. Poliştii au şi cel mai bun atac din „B” în acest interval, marcând zece goluri, atâtea câte au mai reuşit Academica Clinceni şi ASA Târgu Mureş!

Jocul defensiv e, de asemenea, de remarcat! În ultimele trei partide, alb-violeţii nu au primit niciun gol, goalkeeperul Cosmin Dur-Bozoancă totalizând deja 285 de minute cu poarta neatinsă. Politehnica Timişoara nu a mai reuşit să lege o serie de trei jocuri fără gol primit de mai bine de trei ani, din vremea în care activa încă în fotbalul judeţean. Mai exact, din turul sezonului 2014/2015, cu Paul Codrea la timonă, când s-au consemnat patru meciuri consecutive cu zero în dreptul golurilor primite, între etapele 12 şi 15: 3-0 la Progresul Gătaia, 3-0 cu Unirea Sânnicolau Mare, 0-0 la Cocoşul Orţişoara şi 1-0 cu Voinţa Maşloc.

Returul Ligii a II-a începe chiar la finalul acestei săptămâni, Politehnica urmând să evolueze tot acasă sâmbătă, cu Dacia Unirea Brăila.

Leave a Reply