Politehnica Timișoara își măsoară forțele cu o colegă de eșalon

Politehnica Timișoara se află în fața unui nou meci de verificare, de această dată în compania unei adversare din eșalonul secund. Alb-violeții vor întâlni Luceafărul Oradea, un partener deja tradițional în amicale. Partida e programată mâine, de la ora 13:00, pe terenul sintetic din localitatea bihoreană Salonta.

Elevii lui Sorin Brîndescu vor avea parte de o verificare puternică, în compania unei alte nou-promovate din eșalonul secund, dar care nu a acuzat atât de tare șocul urcării la acest nivel. După sezonul de toamnă, Luceafărul Oradea ocupă locul 8 în Liga a II-a, cu 26 de puncte, în vreme ce timișorenii sunt chiar deasupra liniei retrogradării, pe locul 15, cu 17 puncte. Singurul capitol la care alb-violeții sunt superiori bihorenilor e atacul (22 de goluri marcate, față de 20 ale Luceafărului).

Din lotul pe care Politehnica îl va deplasa mâine, în județul Bihor, va lipsi cu siguranță Ioan Mera, care nu s-a antrenat nici ieri, din cauza unei ușoare accidentări. În schimb, a revenit la pregătiri Adrian Ungureanu, mijlocașul împrumutat de la Ripensia având șanse mari de a disputa primul său amical în tricoul alb-violet. De asemenea, a revenit în orașul de pe Bega și Răzvan Gorovei, iar primele teste medicale sunt încurajatoare în ceea ce privește mai vechea accidentare a ieșeanului, care îl scosese la un moment dat din circuit. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani s-a pregătit normal ieri și urmează să facă deplasarea la Salonta. În cazul său, se lucrează deja la parafarea unei înțelegeri cu Politehnica.

Al treilea amical din ultimul an

Luceafărul Oradea devine un adversar tradițional pentru Politehnica Timișoara în perioadele de pregătire. Cele două formații s-au întâlniti și în ultimele două pauze competiționale, confruntarea de mâine fiind a treia verificare comună din ultimul an de zile.

Formația bihoreană și-a adjudecat ambele amicale disputate anul trecut. Pe 27 februarie 2016, pe terenul 2 al bazei din Sânmartin, Luceafărul s-a impus cu 3-1, prin golurile lui Arnăutu (6), Sorian (16) și Roșu (75), pentu alb-violeți punctând Bilia (10). La 20 iulie, cele două team-uri s-au reîntâlnit la Timișoara, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, însă tot Luceafărul s-a impus, cu 3-2. Bănățenii au punctat prin Blănaru (22) și Stefanovici (35), iar oaspeții prin Cigan (16), Arnăutu (48) și Roșu (75-pen.).

Luceafărul și-a adjudecat și singurul duel oficial cu Politehnica. La 24 septembrie, în etapa a IX-a a actualului sezon de ligă secundă, orădenii au triumfat cu 3-1 pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Alb-violeții au condus din minutul 10, după golul lui Birău, însă oaspeții au întors soarta meciului în ultimul sfert de oră, prin golurile lui Păcurar (75, 79) și Arnăutu (90+4 – pen.).

Al doilea test cu o reprezentantă a Timișoarei pentru Luceafărul

Pentru formația din județul Bihor, meciul de mâine, cu Politehnica, va fi al doilea amical consecutiv disputat în compania unei reprezentante a Timișoarei. Sâmbătă, tot pe sinteticul de la Salonta, elevii lui Cristian Lupuț au trecut cu 2-0 de divizionara a treia Ripensia, prin golurile lui Miholca (21) și Predescu (70).

În prima repriză, Luceafărul a evoluat în formula Began – Fl. Drăgan, Feher, Cordoş, I. Ban – Bedea, Codoban – Balla, D. Costea, Miholca – Arnăutu, pentru ca în repriza a doua să evolueze Egri – Balea, Hlinca, Bactăr, Ursu – Cuc, Ţegle – C-tin. Roşu, Chiş Toie, A. Predescu – M. Matei.

About Gabriel Toth

Leave a Reply