Prima săptămână de cantonament a Politehnicii Timișoara va fi încheiată cu un amical ce se anunță destul de puternic. Mâine, de la ora 11:00, alb-violeții vor primi vizita formației de Liga a III-a CSM Școlar Reșița, extrem de activă în această iarnă pe piața transferurilor în încercarea de a forța accederea în eșalonul secund. Partida a fost programată pe terenul sintetic de la Baza 2, însă locul de desfășurare al partidei s-ar putea schimba, dacă nu se vor înregistra precipitații în această seară și la noapte.

Politehnica Timișoara dispută mâine al cincilea amical din această iarnă, în compania unei formații care trage tare pentru a promova în eșalonul secund. CSM Școlar Reșița iernează pe locul 4 în „C4”, cu 27 de puncte, nouă mai puține decât liderul seriei, ACS Șirineasa. Pentru a prinde din urmă formația mutată la Petroșani, „rosso-neri” au efectuat în această perioadă o serie de achiziții sonore din primele două ligi.

Sub comanda lui Daniel Oprița a ajuns, în această iarnă, și un jucător al Politehnicii. E vorba despre Marius Staicu, atacantul în vârstă de 30 de ani semnând cu CSM Școlar, după rezilierea înțelegerii cu alb-violeții. În sezonul de toamnă, Staicu a bifat 19 apariții pentru timișoreni în Liga a II-a, reușind să marcheze de două ori.

În Valea Domanului au mai ajuns Valentin Bărbulescu (Juventus București), Daniel Ene (CS Mioveni), Leonard Manole (ACS Șirineasa), Paul Copaci (UTA, via Olimpia Satu Mare), Daniel Vădrariu (Karabakh Viena) și, cel mai recent, Nicolae Jula, un junior provenit din Liga a IV-a, de la Viitorul Caransebeș.

Testul cu reșițenii încheie prima săptămână a cantonamentului, pe care Politehnica Timișoara îl desfășoară pe plan local. Din care a fost stabilit de antrenorul Bogdan Andone pentru acest stagiu lipsește mijlocașul Daniel Boloca. Acesta nu s-a prezentat la antrenamente pe tot parcursul acestei săptămâni, fără să ofere explicații.

Până acum, în meciurile amicale din această pauză competițională, Politehnica are un bilanț pozitiv. Alb-violeții au remizat în primul duel al iernii, 1-1 cu Cocoșul Orțișoara, bifând apoi trei succese: 3-1 cu Vulturul Grebenac, 2-0 cu Național Sebiș și 6-0, la mijlocul acestei săptămâni, cu ACS Ghiroda.

Leave a Reply