Politehnica Timișoara va încheia cantonamentul desfășurat pe plan local cu un nou meci de verificare în compania unei formații din Liga a III-a. Mâine, de la ora 12:00, alb-violeții vor primi vizita celor de la CNS Cetate Deva, grupare clasată pe locul 7 în „C4”.

Cel de-al șaptelea adversar al Politehnicii din această pauză competițională e CNS Cetate Deva. Formația pregătită de Gheorghe Cornea se află tot în perioada cantonamentului, pe care îl efectuează în stațiunea Geoagiu Băi. Gruparea de sub Cetate s-a reunit în 22 ianuarie, cu o săptămână mai târziu decât se stabilise inițial, de atunci sosind la Deva mai multe nume noi. Principalele achiziții ale hunedorenilor provin din Liga a II-a: fundașul Ionuț Tătaru (Academica Clinceni) și jucătorul de bandă Andrei Voineag (Sportul Snagov). Au mai sosit frații Florin și Mihai Olaru, după doi ani petrecuți la Giarmata, juniorii Petruț Cârlejan și Andrei Tornai, ambii de la ASA Târgu Mureș, plus portarul Cosmin Huzum, împrumutat în prima parte a sezonului în Liga a IV-a, la Șoimul Băița. De asemenea, au fost promovați din curtea Colegiului Național Sportiv „Cetate” trei tineri de mare perspectivă, Teodorescu, Țernea și V. Bogdan.

Pentru gruparea deveană, amicalul de mâine va fi primul din această pauză de iarnă. Jocul e programat să înceapă la ora 12:00, însă locația încă nu a fost stabilită. În funcție de condițiile meteo, partida se va juca fie la Covaci – acolo unde alb-violeții au întâlnit miercuri pe CSM Lugoj (scor 2-0), fie la Baza 2, pe terenul sintetic.

Politehnica e neînvinsă în meciurile de verificare, contabilizând până acum patru victorii (3-1 cu Vulturul Grebenac, 2-1 cu Național Sebiș, 6-0 cu ACS Ghiroda și 2-0 cu CSM Lugoj), plus două remize (1-1 cu Cocoșul Orțișoara și 0-0 cu CSM Școlar Reșița).

Leave a Reply