Politehnica Timişoara încheie cea de-a doua săptămână de pregătiri cu un nou meci de verificare. Mâine, de la ora 12:00, alb-violeţii vor primi vizita unei formaţii din Liga a III-a, Naţional Sebiş. Aşa cum s-a întâmplat şi miercuri, la amicalul cu Vulturul Grebenac, partida cu gruparea arădeană se va desfăşura pe un teren de iarbă. De această dată, s-a optat pentru arena din cartierul Plopi.

Naţional Sebiş e al treilea adversar al Politehnicii din această pauză competiţională. Formaţia pregătită de Călin Cojocaru iernează pe locul 5 în Seria a IV-a a eşalonului terţ, cu 26 de puncte, la zece lungimi în spatele liderului ACS Şirineasa. De curând, zărăndanii s-au întărit cu un fost component al alb-violeţilor. E vorba despre Daniel Mărgărit, care a evoluat în prima parte a sezonului trecut la Politehnica, sub formă de împrumut de la Pandurii Târgu Jiu. În sezonul de toamnă, acesta a evoluat chiar la liderul din „C4”, ACS Şirineasa, formaţie ce îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu la Petroşani.

Politehnica Timişoara şi Naţional Sebiş au fost adversare în ediţia 2015/2016 a Ligii a III-a. Ambele formaţii au obţinut câte o victorie în întâlnirile directe şi cu acelaşi scor, 3-1. În tur, pe „Ştiinţa”, alb-violeţii s-au impus prin golurile marcate de Tulcan (min. 4), Ghinescu (min. 11) şi Bilia (min. 53), în vreme ce golul arădenilor a fost reuşit de Cherecheş, în minutul 52. În retur, la Sebiş, a fost rândul Naţionalului să se impună, prin reuşitele lui Velici (min. 28, 68-pen.) şi Susan (min. 63), unicul gol al timişorenilor fiind reuşit, tot de la punctul cu var, de Bădăuţă (min. 73).

Partida din cartierul Plopi va constitui o ultimă verificare pentru jucătorii care s-au pregătit în ultimele două săptămâni cu alb-violeţii. După testul cu Naţional Sebiş, antrenorul Bogdan Andone se va decide asupra lotului care va intra de luni în cantonament pe plan local.

În precedentele două jocuri de verificare disputate de la reunire, Politehnica a înregistrat o remiză, 1-1 cu Cocoşul Orţişoara, şi o victorie, 3-1 cu Vulturul Grebenac.

Leave a Reply