Darius Neamțu și colegii săi vor disputa, mâine, ultimul joc de verificare din cantonament, cu Olimpic Cetate Râșnov

Fotbaliștii Politehnicii Timișoara vor încheia, mâine, cea mai dificlă perioadă a pregătirii de vară. După zece zile de antrenamente intense, cantonamentul de la Săcele se încheie mâine dimineață, cu un nou meci de verificare. Pe stadionul „Electroprecizia” din localitate, începând cu ora 10:00, alb-violeții vor înfrunta Olimpic Cetate Râșnov, formație ce evoluează la nivelul Ligii a III-a.

Elevii lui Bogdan Andone vor părăsi mâine, în jurul prânzului, meleagurile brașovene. Politehnica Timișoara a fost cantonată, timp de zece zile, la Săcele, acolo unde a avut parte de un program de pregătire încărcat. De regulă, „Băieții în Ghete” au avut parte de câte două antrenamente zilnice, dar și de meciuri de verificare, împotriva unor formații din zonă.

Mâine dimineață, înainte de revenirea la Timișoara, Politehnica va disputa al patrulea amical din cantonament, în compania echipei Olimpic Cetate Râșnov. Adversarul bănățenilor a încheiat sezonul trecut pe locul 8 în Seria I a eșalonului terț, cu 38 de puncte, departe de grijile retrogradării, dar și de aerul tare al luptei pentru promovare. Formația din Râșnov e pregătită de Daniel Bona, un tehnician cu ștate vechi în fotbalul din județ, el aflându-se la cârma Coronei Brașov, în momentul promovării în Liga I din 2013. Printre cei mai cunoscuți fotbaliști din lotul divizionarei C se numără Bogdan Minciună, experimentatul mijlocaș sosind chiar în această vară la Râșnov de la nou-promovata în prima divizie, Sepsi Sfântu Gheorghe.

Partida dintre Politehnica Timișoara și Olimpic Cetate Râșnov va începe la ora 10:00, pe stadionul „Electroprecizia” din Săcele.

Până în prezent, Politehnica e neînvinsă în jocurile de verificare, în care a înregistrat cinci victorii și o remiză: 11-0 cu Unirea Jimbolia, 10-0 cu Avântul Periam, 5-2 cu Timișul Șag, 7-0 cu Precizia Săcele, 0-0 cu AFC Hărman și 5-2 cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Leave a Reply