Carol Taub, unul dintre supraviețuitorii „bătăliilor” din Liga a IV-a cu Cocoșul Orțișoara

Politehnica Timișoara încheie prima săptămână a pregătirilor cu un meci de verificare în compania unui adversar din Liga a IV-a. E vorba despre Cocoșul Orțișoara, formație pregătită de un fost antrenor al lui Poli, Gheorghe Chimiuc. Întâlnirea va avea loc mâine, de la ora 11:00, pe terenul sintetic din incinta Bazei 2.

Partida cu trupa din Orțișoara va reprezenta un prim prilej pentru antrenorul Bogdan Andone de a-i vedea la lucru pe jucătorii aflați în teste. Alb-violeții au reluat de luni antrenamentele, iar miercuri și joi a fost efectuată și obișnuita vizită medicală. Astăzi, în ultima zi de pregătire propriu-zisă a săptămânii, „Băieții în Ghete” au parte de două antrenamente, cel de dimineață pe „Știința”, iar cel de după-amiază la Baza 2.

Cocoșul Orțișoara, adversarul de mâine, s-a remarcat în ultimii ani drept o echipă incomodă, bine organizată și arțăgoasă a Ligii a IV-a, construită după chipul și asemănarea experimentatului ei tehnician, Gheorghe Chimiuc. Trupa din Orțișoara iernează pe locul 7 în Liga a IV-a, cu 28 de puncte acumulate în primele 17 etape, fără implicare în lupta pentru barajul de promovare, dar și la o distanță liniștitoare de zona retrogradării.

Cele două echipe au fost adversare în urmă cu câțiva ani, în cel de-al patrulea eșalon. În campionat, au fost patru întâlniri directe, Politehnica reușind să se impună de trei ori, iar o dată înregistrându-se o remiză. Alb-violeții i-au mai întâlnit pe „cocoși” și în optimile fazei județene a Cupei României, ediția 2013/2014, când s-au impus în deplasare, cu 3-0.

Iată istoricul duelurilor oficiale dintre Politehnica și Cocoșul:

Liga a IV-a
3 noiembrie 2013 Politehnica – Orțișoara 5-0 (Tulcan x3, Vucea, Gălan)
22 mai 2014 Orțișoara – Politehnica 0-3 (Vucea, Iorgovan, Făgețan)
30 octombrie 2014 Orțișoara – Politehnica 0-0
20 mai 2015 Politehnica – Orțișoara 6-0 (Drăghici x4, Taub, Budur)

Cupa României
10 iunie 2014 Orțișoara – Politehnica 0-3 (Iorgovan, Ghinescu, Vucea)

Comments

Leave a Reply