„Mult timp înaintea cosmonauților, eu am avut prin Sőtér senzația plecării solemne în spațiu. Un semen al nostru, un tânăr blond și superb în mișcări urma să se înalțe în aer. Era una dintre clipele cele mai curate pe care mi le-a dăruit stadionul.”

soter6Începem povestea lui Ioan (János) Sőtér pornind de la cuvintele scriitorului Radu Cosașu. Pentru că, înainte de a fi antrenor și mai apoi soț al celei mai apreciate atlete timișorene din toate timpurile – Iolanda Balaș –  „Hansi” a fost un atlet desăvârșit.

Ioan Sőtér s-a născut în 1927 la Timișoara. A cochetat cu mai multe sporturi. Era, totuși o perioadă în care polivalența nu era deloc un lucru neobișnuit. De pildă, în 1949, îl regăsim în echipa de volei a Electricii, clasată pe poziția a 4-a la prima ediție a Campionatului Național. Însă marea sa dragoste a fost întotdeauna atletismul. Și ca, să fim și mai exacți, săritura în înălțime.

Ioan Sőtér a devenit portdrapelul secției de atletism a clubului Electrica. La finele anilor ’40, era cea mai prestigioasă din țară. Din 1948 începând, „Hansi” s-a impus de opt ori în proba de săritură în înălțime la Campionatele Naționale. De fapt, din 1948 până în 1956, a lipsit de pe prima treaptă a podiumului doar în 1955, când nu a concurat, din cauza unei accidentări.

Mai mult decât atât, Ioan Sőtér a stabilit de 14 ori recordul național la această probă. Prima sa reușită s-a consemnat la 14 iunie 1947 chiar la Timișoara, când a sărit 1.87m, depășind cu un centimetru ștacheta ridicată cu șapte ani în urmă de Pompiliu Stoichițescu. Rămâne deținătorul recordului naționale vrem de aproape 15 ani. Și-a bătut propriul record de nu mai puțin de 13 ori, iar ultima „bornă” a atins-o la 2 iunie 1956, la Jocurile Balcanice de la Istanbul, când a sărit 2.05m. Abia în 1961, Cornel Porumb avea să depășească această reușită, sărind 2.06m la Internaționalele României de la București.

De-a lungul carierei sale, Ioan Sőtér a sărit peste 2 metri – o „bornă” atinsă cu mare greutate la nivel mondial în acea perioadă – de peste 150 de ori, în concursuri sau antrenamente.

Antrenor vreme de trei decenii

„Cornel Iovănescu a fost primul meu dascăl, la Timișoara, de la care am învățat mult. Foarte mult… Mai întâi ca sportiv de performanță dar și despre cum ar trebui să se comporte un antrenor – iar acesta îl consider lucrul cel mai important. Mi-au rămas o serie de obiceiuri de la Cornel Iovănescu, pentru care am toată stima.” – Ioan Sőtér

Soter-Ioli

Coperta revistei „Sport” din ianuarie 1968. Iolanda Balaș și Ioan Sőtér, la cununia civilă.

Spre finalul anilor ’50, Ioan Sőtér a abandonat activitatea competițională, axându-se pe cea de antrenor, pe care o desfășura deja în paralel. O începuse deja de ceva vreme, pregătind-o, din 1955, pe tânăra Iolanda Balaș, pentru prima mare provocare a carierei, Jocurile Olimpice de la Melbourne.

Originea sa maghiară și faptul că fratele său se stabilise în Australia l-au împiedicat să o însoțească pe tânăra Ioli la debutul ei sub semnul celor cinci cercuri. „Nu i s-a dat voie să plece pentru că avea un frate în Australia… Autorităţile vremii ştiau că Söter n-a ascuns vreo clipă acest lucru, dar văzând relaţiile antrenor-sportiv, şi nu numai, şi-au imaginat că, dacă plecăm împreună, rămânem acolo”, povestea Iolanda Balaș într-un interviu acordat revistei Q Magazine. Ioan Sőtér și-a putut însoți eleva abia la Jocurile Olimpice din 1960, de la Roma, acolo unde avea să cucerească și prima ei medalie de aur. Iar asta după un act nebunesc de curaj al atletei, care l-a abordat franc pe însuși Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Delegaţia olimpică a României plecase deja la Roma, eu am cerut să nu plec, ca să rămân să mă antrenez împreună cu Söter până în ultimul moment. Şi atunci, într-o nebunie, nici eu nu ştiu de unde am avut curajul să fac ultima încercare. I-am spus lui Gheorghiu-Dej că eu nu pot reprezenta ţara care nu are încredere în mine. A avut un şoc. I-am spus toată povestea care ne acuza pe noi că am rămâne acolo. Mi-a spus: «Se va rezolva aşa cum trebuie». Era vineri. Luni aveam avion de pe Băneasa. Am fost anunţată oficial că plecăm împreună. În mod miraculos, Hansi Söter a primit paşaportul la aeroport”, a povestit Iolanda Balaș în același interviu.

Ioan Sőtér și-a dedicat întreaga carieră atletismului, activând ca antrenor la clubul Steaua până în ultimele săptămâni ale vieții sale. În 1987 însă, fostul mare atlet s-a consumat excesiv în urma unor incidente cu conducerea de atunci a clubului militar, care ulterior au dus la cele două comoții cerebrale care i-au curmat viața la doar 60 de ani. „În 1987, el fiind antrenor în lotul naţional şi fiind şi şeful secţiei de atletism de la Steaua, a fost chemat şi i s-au reproşat nişte lucruri nemeritate. Cuvinte ca: «Eşti incapabil! Nu eşti bun de nimic! Te dau afară!». L-au luat tare de tot. El nu mi-a spus nimic, dar am văzut că era foarte abătut. I-a venit rău, am mers la spital, iar în timp de două săpxămâni a repetat accidentul cerebral… Pentru noi, a fost o tragedie… Băiatul a fost marcat, a terminat liceul şi nu a putut să reuşească la admiterea la facultate”, a rememorat Iolanda Balaș momentul pierderii omului care i-a definit viața pe toate planurile.

Băiatul despre care vorbește timișoreanca e Doru, unicul fiu al soților Sőtér. A fost la rândul său apropiat de atletism, fiind campion național de juniori în proba de sprint. Astăzi, Doru Sőtér e consilier în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping.

Trackbacks

Leave a Reply