Politehnica Timișoara a perfectat astăzi cel de-al treilea transfer din această pauză competițională. E vorba despre unul dintre cei mai interesanți atacanți din sezonul de toamnă al ligii secunde, Olivier Lusamba, provenit de la Olimpia Satu Mare. Fotbalistul cu dublă cetățenie, congoleză și franceză, a semnat contractul cu alb-violeții, iar de mâine va începe cantonamentul alături de „Băieții în Ghete”.

Olivier Lusamba s-a născut la 16 martie 1993 la Metz, în Franța. Junioratul l-a efectuat la unul dintre cluburile importante din Hexagon, Nancy, unde a fost legitimat până în 2012. Și-a continuat cariera în Spania, la Zamora, revenind apoi în Franța, unde a evoluat pentru Amneville și Boulogne. Timp de un an și jumătate a jucat în Belgia, pentru OH Leuven și Eendracht Aalst, pentru ca în stagiunea precedentă să evolueze în eșalonul al treilea al Franței, la SAS Epinal. În vara anului trecut a ajuns în România, evoluând pe parcursul sezonului de toamnă pentru Olimpia Satu Mare. În ciuda dificultăților cu care s-a confruntat gruparea de pe Someș, Lusamba a reușit să se facă remarcat, înscriind de opt ori în cele 20 de partide disputate în Liga a II-a.

Olivier Lusamba a ajuns vineri la Timișoara, efectuând un prim antrenament alături de echipă. La final de săptămână, a făcut antrenamente separate, pentru a recupera la capitolul pregătire fizică. Atacantul în vârstă de 24 de ani se va afla, de mâine, în cantonamentul pe care Politehnica îl va desfășura pe plan local.

„Îmi doresc ca el să fie marcatorul de care avem nevoie”, a declarat despre el antrenorul alb-violeților, Bogdan Andone.

În ultimele zile, Politehnica Timișoara a oficializat alte două transferuri, Cristian Scutaru și Marvin Schieb semnând, de asemenea, cu alb-violeții.

Leave a Reply