SCM Timișoara își va începe prima aventură în Liga Națională de baschet feminin cu un nou antrenor principal. Clubul de pe Bega l-a numit în această funcție pe Mihai Coldea, un tehnician în vârstă de 38 de ani, care în sezonul trecut a făcut parte din staff-ul lui Dragan Petricevic la vicecampioana Universitatea Cluj.

Mihai Coldea e clujean de origine și s-a specializat în sectorul juvenil. El a activat în trecut la CSS Viitorul Cluj, dar și la un club privat, CS Speranța BC Cluj. În ultimii ani s-a aflat în staff-ul prim-divizionarei feminine Universitatea Cluj, pe care a pregătit-o timp de un an și ca antrenor principal, între octombrie 2014 și octombrie 2015. În ultimii doi ani a făcut parte din staff-ul lui Dragan Petricevic, ca antrenor secund, alături de fostul jucător de la Elba Timișoara, Miljan Medvedj. În stagiunea 2016/2017, „U” a încheiat pe poziția secundă, după ce a fost învinsă în finală de Sepsi Sfântu Gheorghe.

Președintele secției de baschet din cadrul SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, a vorbit despre numirea lui Mihai Coldea în funcție, dar și despre viitoarea componență a staff-ului tehnic.

„Mihai Coldea este tehnicianul potrivit pentru proiectul pe care ni l-am propus în continuare. Sezonul viitor avem drept obiectiv menținerea în Liga Națională, iar calificarea în play-off ar fi un bonus. Mihai este un antrenor tânăr și priceput, ce cunoaște bine campionatul feminin și în care eu am mare încredere. Sunt convins că va face echipă bună alături de Vera Gavrilă, care va fi antrenoare secundă, de Monika Brosovszky, jucătoare și director tehnic, și de Tibi Ondreikovics, ce va aduce experiența sa în calitate de director sportiv”, a declarat Trițoiu, pentru scmtimisoara.ro.

SCM Timișoara a promovat în Liga Națională în primul an de la înființare, cu Veronica Gavrilă în funcția de antrenor principal.

SCM Timișoara e aproape de perfectarea primelor două transferuri pentru noul sezon. E vorba despre Adina Stoiedin și Dora Ardelean, două baschetbaliste originare din Timișoara, care în ultimii ani au evoluat pentru alte echipe din țară sau de peste hotare.

Adina Stoiedin s-a despărțit de fostul club al orașului, BCM Danzio, în urmă cu doi ani, timp în care a evoluat în Belgia, la Spirou Charleroi, și în Cehia, la Valosun Brno. Revenire după trei ani în baschetul timișorean și pentru Dora Ardelean, care a evoluat în ultimele sezoane la CSU Alba Iulia și Olimpia CSU Brașov.

Baschetbalistele de la SCM Timișoara vor relua pregătirile pentru noul sezon la 7 august.