În urmă cu 100 de ani, Mehala mustea de fotbal. Zeci de copii băteau, de dimineață până seara, „bășica de porc” pe maidanele cartierului, majoritatea dintre ei ajungând, mai târziu, fotbaliști de prim rang. Astăzi, fotbalul e inexistent în Mehala. Din „Copacabana Timișoarei” n-a mai rămas decât un teren părăsit, cu garduri ruginite, păzit de o haită de câini vagabonzi.

25 iunie 1899 e prima atestare documentară a unui joc de fotbal în Timișoara. Elevii Liceului Piarist, îndrumați de profesorul Carol Müller, au încins un meci demonstrativ de fotbal, pe terenul Asociației Cicliste „Velocitas”, ca parte a serbării liceului. „Modernul joc englez”, cum era descris în presa vremii, pătrunsese însă în oraș chiar înaintea acelei date. Pe câmpiile unde astăzi se află cartierul Aradului, pe maidanele din Iosefin și Elisabetin, se alerga după „lobdă” chiar înainte de 1900.

De departe, cel mai efervescent punct fotbalistic al urbei a fost Mehala. Veche așezare din vremea ocupației turcești, Mehala a fost oficial legată de oraș în 1910. Dinspre întinsele maidane dintre case, răzbătea zilnic o gălăgie infernală, ce începea dis-de-dimineață și se sârșea odată cu lăsarea întunericului. Erau copiii cartierului, care alergau după mingi improvizate, împărțiți în zeci de echipe ale străzilor din zonă.

Tänzer, Vogl, Wetzer, Raffinski…

Din sutele de copii gălăgioși, mulți au ajuns să scrie istorie în tricourile marilor echipe timișorene ale vremii. Unul dintre primele produse de clasă ale Mehalei era Mihai Tänzer (foto). De șase ori campion cu Chinezul, apoi component de bază al maghiarilor de la Ferencvaros și Ripensia, „Mișa” a început fotbalul pe maidanele cartierului, alături de un alt monstru sacru al fotbalului timișorean, Emerich Vogl. Cei doi au încins o joacă în doi, cu bășica de porc pe care Tänzer o furase de la măcelăria tatălui său. Meciurile unu la unu aveau să duireze însă puțin, alți puști tânjind să dea măcar o dată cu piciorul în prețioasa bășică. Printre ei, frații Frech, frații Steiner, Holz, Pitea, Rudi Wetzer sau Raffinsky. Ultimii doi, alături de Vogl, aveau să participe peste câțiva ani, la primul Campionat Mondial, în Uruguay.

 

„Măhălenții Ripensiei”

În anii ’20, Chinezul a dominat campionatul României, având în copmponență mari fotbaliști lansați în Mehala. Cei șase ani de dominație a feroviarilor n-au secat izvorul de talente al cartierului. Ba din contră! Din ce în ce mai mulți puști au fost atrași de mirajul mingii, visandu-se Vogl, Tänzer sau Raffinsky. Generația care a crescut în umbra Chinezului avea să reprezinte, în deceniul următor, scheletul de bază al marii Ripensia.

Casa părintească a lui Deheleanu, așa cum arată astăzi

Unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai „Măhalei” a fost Vasile Deheleanu. Născut în 1910, pe actuala stradă Dragoș Vodă, „Vasi” a început să bată mingea cu puștii din cartier, pentru ca pasiunea sa pentru fotbal să fie întețită în anii liceului, alături de colegii săi Sfera, Sepi, Doboșan sau V. Chiroiu. A fost remarcat la Politehnica, în primii ani de existență ai clubului, iar în anii ’30 a devenit om de bază la Ripensia, fiind părtaș la toate marile performanțe obținute de club. Deși s-a mutat din Mehala în anii ’70, „Uica Vasa” a rămas mereu cu gândul la atmosfera boemă din cartierul său natal. „Pe vremea mea, am văzut toată Europa, dar n-aș fi dat nimic pe Mehala mea”, spunea, la bătrânețe, fostul mare internațional.

Un alt nume de legendă al Ripensiei care a învățat fotbal în Mehala a fost Rudolf Kotormany. Cel poreclit „Fachirul” avea să-i povestească lui Ioan Chirilă ce însemna așa-numita „Copacabana Timișoarei”: „Și eu, ca și mulți alții, am început să joc în Mehala. Sau, cum îi ziceți voi, Copacabana Timișoarei… Ei bine, și noi, copiii din Mehala, am învățat fotbal lăutărește. Fără să ne întrebăm de ce și cum. Fără poziție de bază. Fără pendulări. Fără centru de greutate…”.

Decăderea Mehalei

Ultimul teren de fotbal din Mehala

După cel de-al doilea Război Mondial, faima cartierului ce alimenta Timișoara cu zeci de fotbaliști de valoare începuse să se stingă. Poate ultimul reprezentant de seamă al Mehalei a fost Petre Bădeanțu, om de bază în cea mai bună perioadă din istoria CFR-ului, cea din a doua jumătate a anilor 40.

În ultima jumătate de veac, fotbalul a dispărut, treptat, din Mehala. Astăzi, acest sport lipsește cu desăvârșire din cartier. A mai rămas în picioare un sigur teren de fotbal, situat în capătul străzii Mircea cel Bătrân. E vorba despre stadionul „Dacia”, pe care, după 1990, a activat echipa cu același nume în Divizia D. De mai bine de un deceniu însă, terenul e pustiu. Prin crăpăturile vechiului gard de fier al arenei, se zăresc câțiva câini vagabonzi, care latră furios, pentru ca nimeni să nu se apropie de teren. Absolut nimeni, nici măcar fotbalul…

Trackbacks

Leave a Reply