Noua componentă a celor de la BCM Danzio, Marta Fodor, va fi reprezentanta trupei timișorene la o competiție internațională aflată la prima ediție.

Marta Fodor, jucătoare sosită în această vară la Timișoara de la Universitatea Cluj, a părăsit cantonamentul lui BCM Danzio pentru a se alătura lotului României de baschet 3 la 3. În perioada 23-26 august se va desfășura la Atena prima ediție a Campionatului Mondial la această disciplină, iar jucătoarea grupării bănățene speră să facă o figură cât mai frumoasă.

„Plec în Grecia la Campionatul Mondial 3 la 3. Din păcate, am stat numai trei zile în cantonament și pierd o parte din pregătire, dar am cerut câteva exerciții și o să fac și acolo antrenamente. Pentru 3 la 3 sper să joc cât mai mult și să reprezint România cât mai bine și echipa, normal”, a declarat Fodor. România se va duela în grupă cu reprezentantele Spaniei, Iordaniei, Angliei, Turciei și Rusiei.

Marta Fodor a sosit în această vară la BCM Danzio și mărturisește că s-a acomodat foarte repede cu noua sa echipă. „Mi s-a părut că la echipa asta pot să progresez foarte mult și să învăț foarte mult de la antrenor și de la jucătoare. Le știam deja pe fete și pe antrenor. M-am acomodat foarte repede aici. Sper să progresez cât mai mult și să nu dezamăgesc pe nimeni din echipă”, a mai spus Marta Fodor.

Trackbacks

Leave a Reply