Lorena Giarmata Vii aruncă prosopul! Clasamentul Ligii a IV-a Timiș va fi reîntocmit fără nou-promovată

lorena-politehnica (2)13 etape a rezistat „D”-ul timișean în formulă completă. Din lipsă de efectiv, în urma numeroaselor suspendări dictate de Comisia de Disciplină a AJF, dar și în semn de protest față de arbitrajele din acest eșalon, Lorena Giarmata Vii a decis să se retragă din campionat odată cu etapa a 14-a. Conform programării, nou-promovata ar fi trebuit să joace sâmbătă, de la ora 14, la Dumbrăvița. În consecință, conform ROAF, toate rezultatele grupării prezidate de Costel Baci vor fi anulate, iar clasamentul va fi reîntocmit fără Lorena.

Clubul Lorena Giarmata Viii a remis ieri un comunicat pe adresa AJF Timiș, semnat de președintele Costel Baci, prin care înștiințează forul județean de decizia retragerii din campionat, expunând și motivele care au condus la această măsură. Documentul a fost publicat pe site-ul sporttim.ro și îl redăm și noi în cele ce urmează:

„(…) vă aducem la cunoștință faptul că echipa de fotbal AS LORENA GIARMATA VII se retrage din campionatul ligii a IV-a de fotbal judetean, cu începere din etapa următoare, programată pentru data de 31.10.2015-01.11.2015 datorita imposibilității de a-și mai continua activitatea.

În concret, în urma retragerii finanțării echipei de către autoritățile locale din Comuna Ghiroda cu 3 zile înaintea startului turului de campionat, a fost perturbată grav activitatea fotbalistică desfășurată în cadrul clubului, regăsindu-ne în imposibilitatea obiectivă de a ne mai prezenta la jocurile oficiale în care echipa noastră a fost angrenată pe plan sportiv în acest an competițional.

Din respect pentru competiția sportivă și pentru activitatea fotbalistică în general, am continuat a ne prezenta la jocurile oficiale din campionat, suportând personal (jucători, antrenori, organe de conducere, sponsorizări etc) cheltuielile necesare organizării jocurilor și desfășurării în condiții optime a acestor competiții sportive din campionatul ligii a IV-a de fotbal, precum și din campionatul municipal, unde echipa noastră se situeazî pe primul loc al clasamentului.

Din păcate însă, eforturile noastre și acest respect acordat competiției sportive s-a lovit de o atitudine diametral opusă, ostilă și tendențioasa a arbitrilor delegați la jocurile oficiale ale echipei noastre, a comisiilor de arbitraj și de disciplină din cadrul AJF Timiș, echipa noastră fiind dezavantajată de deciziile acestora în fiecare etapă din campionat, jucătorii și reprezentanții clubului nostru fiind tratați cu aroganță și cu o incorectitudine care în prezent ne descurajează în continuarea unui demers început din respect pentru fotbal și pentru competiție.

Totodată, prin acest demers, dorim să tragem un semnal de alarmă în raport de atitudinea și implicarea organelor de conducere ale comisiilor din cadrul AJF Timiș în cercetarea și tragerea la răspundere a membrilor activi din cadrul acestora, care prin conduita lor știrbesc spiritul fotbalistic și dau naștere unor situații litigioase în mod gratuit, punând pe primul loc frustrările personale și orgoliul nemărginit în detrimentul îndeplinirii cu obiectivitate a atribuțiilor acordate de organele de conducere ale AJF Timiș, clubul nostru nefiind singurul care se regăsește într-o astfel de situație.

Ne exprimăm indignarea cu privire la nedreptățile cauzate pe parcursul desfășurării turului de campionat și totodata temerea cu privire la faptul că dacă nu se vor lua măsuri drastice și prompte de către organele de conducere ale AJF Timiș față de persoanele care reprezintă această instituție la jocurile oficiale organizate de către aceasta, încet, încet profesionalismul împreuna cu reprezentanții fotbalului curat și de calitate se vor îndepărta de fotbalul românesc și odată cu aceste lucruri va dispărea și performanța atat de necesară progresului sportiv.

În această ordine de idei, prezentul comunicat reprezintă manifestarea unilaterală de voință a tuturor reprezentanților AS LORENA GIARMATA VII, în raport de imposibilitatea financiară de a ne mai desfășura activitatea, coroborat cu dezavantajarea gravă a echipei noastre în toate etapele din acest tur de campionat, având în vedere atitudinea și lipsa de implicare a organelor de conducere ale AJF Timiș reprezentate de comisiile de disciplină și de arbitraj, observatori de joc și de arbitraj, fără a exista nici un fel de implicare activă sau pasivă a reprezentanților altor cluburi sportive din cadrul campionatului ligii a 4-a de fotbal-Timiș, echipa noastră păstrându-și până la final demnitatea si reputația nepătată”.

Conform ROAF, pentru că retragerea survine înaintea încheierii turului de campionat, toate rezultatele echipei vor fi anulate, iar clasamentul reîntocmit fără Lorena Giarmata Vii. Mai jos, vă oferim clasamentul Ligii a IV-a Timiș în noua sa formă, cu specificarea că echipele care au 13 meciuri disputate vor sta câte o etapă până în iarnă, cele cu 12 meciuri jucaseră deja cu Lorena, iar AS Peciu Nou și CS Ghiroda au câte 11 meciuri deoarece duelul lor direct, din weekend-ul trecut, a fost amânat.

About Gabriel Toth

Leave a Reply