Liga a IV-a: Luptă crâncenă la promovare, dar și în ierarhia golgheterilor

10405497_648279298589869_3289824192489158472_n

Miercuri s-a „marcat” și penultima etapă a ediției 2013/2014 din Liga a IV-a. Au mai rămas 90 de minute până la căderea cortinei, după scurgerea cărora vom afla, cel mai probabil, formația care va reprezenta Timișul la barajul de accedere în eșalonul al treilea. Spunem „probabil”, deoarece anunțata retragere a Chișodei pare a trimite verdictul înspre comisiile AJF.

FC Chișoda a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că se retrage din campionat, deși nu mai rămăseseră de jucat decât două etape. O decizie care, conform regulamentului adoptat de AJF Timiș, ar trimite ASU Politehnica în pole-position spre promovare, alb-violeții urmând a câștiga, la „masa verde”, meciul încheiat la egalitate cu trupa lui Cristi Safta în această primăvară.

Miercuri, Chișoda ar fi trebuit să primească replica formației din Jimbolia și, în lipsa unui anunț oficial, AJF a trimis în localitatea de lângă Timișoara și brigadă de arbitri, și observatori. Mai mult decât atât, la teren s-au prezentat și oaspeții, care au bătut o distanță deloc de neglijat, 51 de kilometri, doar pentru a încinge o miuță „în familie”, departe de casă.

În aceste condiții, campioana „D”-ului ar putea fi decisă la comisii, dar până atunci, duelul pasionant dintre CS Ghiroda și ASU Politehnica și-a văzut cursul firesc. Liderul s-a chinuit timp de 97 de minute pentru a învinge o ambițioasă garnitură a Orțișoarei, care deschidea scorul în minutul 11, reușind să își apere avantajul până spre mijlocul reprizei secunde, atunci când pentru gazde a egalat Gavriluță. Rămași în 10 oameni, după eliminarea lui Boangheș, ghirodenii au găsit în cele din urmă golul izbăvitor în cel de-al șaptelea minut de prelungire, Baranyi punctând în urma unui corner.

Pe „Știința”, singurele emoții erau legate tot de meciul de la Ghiroda, întrucât elevii lui Paul Codrea au rezolvat rapid „ecuația” Racovița. A fost 5-0 pentru alb-violeți, care par să se fi descătușat prea târziu, însă continuă să păstreze șanse până la final.

La fel de pasionantă e și lupta dintre principalii marcatori ai campionatului. Vom avea parte în premieră de un golgheter străin în eșalonul al patrulea? Sau acest titlu va merge la „bulgari”? Așa cum arată clasamentul, vom asista la o luptă în doi pentru această distincție, între Fabian Novac, care a urcat pe prima treaptă grație „triplei” semnate pentru Pobeda în victoria la scor de tenis cu Gătaia, și Ndiaye Mediop, senegalezul Ghirodei, care n-a găsit drumul spre gol în această rundă și a pierdut șefia.

Iată cum arată clasamentul marcatorilor după 33 de etape:

28 goluri: Fabian Novac (Pobeda);
27 goluri: Ndiaye Mediop (Ghiroda);
25 goluri: Sergiu Iorgovan (ASU Poli – 15 pentru CFR);
23 goluri: Pătrașcu (Ghiroda);
19 goluri: Dobrilă (Peciu Nou);
18 goluri: Telecican (Sânnicolau Mare);
17 goluri: Tulcan (ASU Poli), Leonte (Dumbrăvița), Ionaș (ASU Poli – 5 pentru Ghiroda), Moga (Gătaia);
16 goluri: Chitescu (Șag), Baranyi (Ghiroda);
15 goluri: Dragodan (Ghiroda);
14 goluri: Sabău (Șag);
13 goluri: Z. Kovacs (Dumbrăvița)
12 goluri: Jivan (Făget), Făgețan (ASU Poli);
11 goluri: R. Mirciov (Pobeda), Kalapiș (Pobeda), Ganea (Dumbrăvița  – 2 pentru Chișoda);
10 goluri: Gherman (Chișoda), Budur (Ghiroda – 3 pentru Pobeda);
9 goluri: Apro (Gătaia), Jurj (Racovița), Ardelean (CFR – 6 pentru ASU Poli), Popoviciu (ASU Poli);
8 goluri: Coca (Orțișoara), Palade (Gătaia), Șchiopu (Racovița), Țofei (Făget), Vițan (Orțișoara – 2 pentru Chișoda), Bucure (Gătaia), Vasilcin (Pobeda), Anghel (Dragșina);
7 goluri: Berceanu (Chișoda), Nanu (Racovița), Vântură (CFR), Galea (Sânnicolau Mare), Vucea (ASU Poli), Onosă (Orțișoara);
6 goluri: Giurgiu (Dumbrăvița), Gălan (ASU Poli), Crișan (CFR), D. Oberșterescu (CFR), Chitucea (Jimbolia), Postolache (Orțișoara), Ignea (Racovița), Sporin (Peciu Nou), Rotaru (Auto), Handrache (Peciu Nou), Moricz (Giroc), Ioviță (Giroc), Severin (Dragșina);
5 goluri: Marchiș (ex-ASU Poli), Abu-Lebda (Chișoda), Schipor (ex-Auto), Mihali (Făget), Mohamed (ex-Auto), Filimon (Ghiroda – 4 pentru Gătaia), Leleczi (Auto), Kosak (Auto), Pitic (Auto), Nagy (Sânnicolau Mare), Asoltanei (Chișoda), Al Helou (Auto), Bungău (Dumbrăvița – 3 pentru Chișoda), Buruiană (Gătaia – 3 pentru Șag), Mihoc (Sânnicolau Mare).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXXIII-a:

Auto Timișoara – CS Dumbrăvița 2-3 (Rotaru, Al Helou – Leonte 2, Bungău)
Pobeda Dudeștii Vechi – Progresul Gătaia 6-2 (Novac 3, Tranculov 3 – Buruiană, Moga)
ASU Politehnica – Progresul Racovița 5-0 (Ionaș 2, Iorgovan, Popoviciu, Taub)
Timișul Șag – Unirea Sânnicolau Mare 1-3 (Sabău – Mihoc, Miron, Telecican)
AS Peciu Nou – Arsenal Flacăra Făget 2-1 (Handrache, P. Andrei – Oprea)
CS Giroc – Real Dragșina 4-2 (Moricz 2, Soreanu, Ioviță – Severin, Vucovan)
CS Ghiroda – Cocoșul Orțișoara 2-1 (Gavriluță, Baranyi – Onosă)
FC Chișoda – Marcel Băban Jimbolia 0-3 (fără joc)
CFR Timișoara a stat.

About Gabriel Toth

Leave a Reply