Am traversat cea mai spectaculoasă săptămână a sezonului din Liga a IV-a Timiș. Miercuri, în runda intermediară, s-au marcat 47 de goluri, depășindu-se un record ce data din runda a IX-a. Ploaia de goluri s-a întețit însă în weekend, când a fost programată runda a XXIX-a. Nu mai puțin de 52 de reușite s-au consemnat în cele 9 partide, ceea ce înseamnă, în medie, 5.7 goluri pe meci.
ASU Politehnica s-a obișnuit cu scorurile de tenis. Alb-violeții au trecut sâmbătă de Progresul Gătaia cu 6-2, un scor care nu se întâlnește prea des în fotbalul din zilele noastre, dar care, în mod paradoxal, a devenit cel mai des consemnat scor la meciurile liderului. Naidin & co. au câștigat patru meciuri din actuala stagiune cu acest scor: cu Gătaia, cu Giroc, cu Ripensia și cu Dumbrăvița.
O rundă care a consemnat poate cel mai spectaculos meci al acestui sezon. Pobeda Dudeștii Vechi ne-a amintit de celebra ispravă a Forestei Fălticeni din urmă cu 15 ani, din Ștefan cel Mare, pe care a fost la un pas să o reediteze. În minutul 58, Cocoșul Orțișoara conducea cu 4-0 pe arena „Hristo Stoichkov”, însă la final se consemna 4-4!
CFR a pierdut surprinzător, am spune, meciul de pe teren propriu, cu una dintre codașele campionatului, AS Peciu Nou. Asta după ce miercuri, tinerii „leoparzi” reușeau să se impună categoric în deplasarea de la Făget, cu 4-0.
Apropo de Făget, trupa lui Adi Brazovan a fost învinsă în deplasarea de la Șag cu 4-1. Pentru gazde, Ștefan Blănaru a reușit o „triplă”, acestea fiind primele sale reușite din actuala ediție a „D”-ului timișean. Atacantul în vârstă de 26 de ani încheie sezonul la Șag, venind direct din Liga a II-a, de la FC Olt, grupare ce a aruncat prosopul în urmă cu aproape două săptămâni.
În clasamentul golgheterilor, senegalezul Ripensiei, Mediop, rămâne lider detașat, deși nu a punctat în runda din weekend. Iată ierarhia actualizată după etapa a XXIX-a:
31 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
26 goluri: Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița), Raul Briciu (Ripensia);
20 goluri: Bogdan Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
18 goluri: Drăghici (Politehnica), Baranyi (Orțișoara);
17 goluri: Jichici (Ghiroda);
15 goluri: R. Mirciov (Pobeda), D. Băban (Jimbolia), Vucea (Politehnica), S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda);
14 goluri: Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), St. Argatu (Murani);
13 goluri: Roman (Ghiroda), Sârbu (Sânnicolau Mare), Ciumacenco (Peciu Nou);
12 goluri: Hoța (Peciu Nou);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Țofei (Făget), Șchiopu (Racovița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Hârdău (Jimbolia), A. Nanu (Racovița), M. Călin (Dumbrăvița), Ghinescu (Politehnica), Giuricici (CFR), Fodor (Racovița), Z. Kovacs (Dumbrăvița);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Foldi (Șag), Vișan (Gătaia), Deaconescu (Gătaia – 4 pentru Orțișoara);
8 goluri: Ștreangă (Dumbrăvița), Bartha (Pobeda), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia), Negru (Auto), Kosak (Orțișoara);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Ploscaru (Racovița), Oprea (Jimbolia), Duțu (Giroc), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia), Anagor (Orțișoara), R. Costescu (Murani);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Gălan (Politehnica), A. Popa (Ripensia), Cosur (Mașloc), Michi (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc);
5 goluri: Tulcan (Politehnica), Ungureanu (Ripensia), C. Toma (Ripensia), R. Buia (Gătaia), A. Ionuț (Mașloc – 4 pentru Dumbrăvița), Telecican (Sânnicolau Mare), Kalapiș (Pobeda).
Rezultatele și marcatorii etapei a XXIX-a:
Marcel Băban Jimbolia – Ripensia Timișoara 0-2 (Briciu 2)
CS Giroc – Unirea Sânnicolau Mare 0-7 (Novac 3, Michi 2, Telecican, Sârbu)
Timișul Șag – Arsenal Flacăra Făget 4-1 (Șt. Blănaru 3, Moroșanu – Dumitrescu)
Pobeda Dudeștii Vechi – Cocoșul Orțișoara 4-4 (Kalapiș 2, Lungu, Fibișan – Kosak 2, Făgețan, Anagor)
Progresul Racovița – Voința Mașloc 2-3 (Fodor, Râmneanțu – L. Stoica, Amarinei, Coca)
CFR Timișoara – AS Peciu Nou 2-4 (Gaidoș 2 – Hoța 2, Ciumacenco 2)
ASU Politehnica – Progresul Gătaia 6-2 (Vucea 3, S. Budur 3 – Vișan, Deaconescu)
CS Dumbrăvița – CS Ghiroda 1-2 (Z. Kovacs – Jichici, Baranyi)
AS Murani – Auto Timișoara 7-1 (R. Costescu 2, St. Argatu 2, Lup, Șandru 2 – Antemie)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.