DSC_0784 (Medium)Runda a 27-a din Liga a IV-a Timiș, începută joi și încheiată duminică, a fost dominată de oaspeți, care au câștigat nu mai puțin de șase din cele nouă partide programate. Datele problemei în lupta de la vârf rămân neschimbate, ASU Politehnica păstrându-și avansul de șase puncte față de principala urmăritoare, Ripensia. Roș-galbenii s-au mulțumit însă cu stabilirea scorului etapei și cu faptul că, cel mai probabil, vor oferi golgheterul actualei stagiuni.

ASU Politehnica a avut un weekend prelungit liniștit, jucând încă de joi la Dudeștii Vechi, pe un teren unde anul trecut se împiedica, irosind două puncte cruciale în cursa pentru promovare. De această dată, alb-violeții au dat dovadă de mai multă maturitate, nepermițându-le practic gazdelor să se apropie de careul lui Burtic în întreaga repriză secundă.

Ripensia a replicat cu un 8-0 administrat în Freidorf ultimei clasate, Auto Timișoara. Roș-galbenii au din nou cel mai bun golaveraj din campionat și oferă golgheterul acestui sezon, Mediop atingând cota 29, după cele patru reușite de sâmbătă. Senegalezul ia astfel o opțiune serioasă pentru a deveni primul golgheter străin din istoria eșalonului al patrulea din Timiș.

Scor fluviu și între cele două ocupante ale stadionului de la Gara Mare, CFR Timișoara și Voința Mașloc. Elevii lui Daniel Rupa, considerați de această dată oaspeți, au reușit un set la zero, iar portarul Cosmin Amarinei a reușit, din penalti, al doilea său gol stagional.

Cum spuneam și la început, oaspeții au dominat autoritar etapa, reușind să câștige șase partide. Singurele formații care au profitat de avantajul terenului propriu au fost Jimbolia și Racovița, în vreme ce Dumbrăvița și Făgetul au remizat, după un joc spectaculos.

Să aruncăm o privire și peste clasamentul actualizat al golgheterilor:

29 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
25 goluri: Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița);
19 goluri: Bogdan Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
15 goluri: Baranyi (Ghiroda), R. Mirciov (Pobeda);
14 goluri: D. Băban (Jimbolia), Drăghici (Politehnica), Jichici (Ghiroda);
12 goluri: St. Argatu (Murani), S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda), Vucea (Politehnica), D. Roman (Ghiroda);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), Țofei (Făget), Șchiopu (Racovița), Sârbu (Sânnicolau Mare);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Ciumacenco (Peciu Nou), Hârdău (Jimbolia), A. Nanu (Racovița), Hoța (Peciu Nou), M. Călin (Dumbrăvița);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Ghinescu (Politehnica), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara), Giuricici (CFR), Fodor (Racovița);
8 goluri: Foldi (Șag), Ștreangă (Dumbrăvița), Diaconescu (Gătaia – 4 pentru Orțișoara), Bartha (Pobeda), Vișan (Gătaia), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Ploscaru (Racovița), Oprea (Jimbolia);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Negru (Auto), Gălan (Politehnica), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia), A. Popa (Ripensia);
5 goluri: Coca (ex-Mașloc), Kosak (Orțișoara), Tulcan (Politehnica), Duțu (Giroc), R. Costescu (Murani), Anagor (Orțișoara), Cosur (Mașloc).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXVII-a:

CS Giroc – Progresul Gătaia 0-5 (R. Buia 2, Vișan 2, Crainic)
Timișul Șag – Cocoșul Orțișoara 1-2 (Maranescu ag. – Anagor 2)
CFR Timișoara – Voința Mașloc 0-6 (Amarinei, David 2, Glodeanu, Hrițcan, Cosur)
Marcel Băban Jimbolia – AS Peciu Nou 2-0 (D. Băban, Oprea)
Pobeda Dudeștii Vechi – ASU Politehnica 0-2 (Stancu, Drăghici)
Auto Timișoara – Ripensia Timișoara 0-8 (Mediop 4, Popa, Luca, Ungureanu, Tănăsie – ag.)
Progresul Racovița – Unirea Sânnicolau Mare 3-2 (Râmneanțu 2, Șchiopu – Sârbu, Cărpinișan)
AS Murani – CS Ghiroda 0-4 (Jichici, Roman 2, Mancaș)
CS Dumbrăvița – Flacăra Făget 3-3 (Vlăduți 2, M. Călin – Neagu, Oprea 2)

Leave a Reply