Liga a IV-a: Doar Auto a adus puncte în Timișoara

5
Rezultate oscilante pentru cele trei formații timișorene din Liga a IV-a. După ce marți Auto a spulberat „lanterna roșie” FC Deta, joi au pierdut la zero atât CFR-ul, cât și Luceafărul lui Octavian Foale.

Etapa a XXVII-a e, fără îndoială, cea mai lungă din acest campionat. Începută marți, cu duelul din Freidorf dintre Auto și FC Deta, acesta a continuat joi după-amiază, cu „grosul” întâlnirilor, pentru ca epilogul să fie programat tocmai marțea viitoare, la Chișoda.

Auto Timișoara și-a confirmat statutul de favorită, învingând categoric FC Deta, cu 5-0. După o primă repriză în care n-au marcat decât un gol, prin Leleczi, elevii lui Petre Vlătănescu s-au dezlănțuit după pauză, când Boldea a punctat de două ori, Leleczi a recidivat, iar Pitic a închis tabela. „Mecanicii” își treca astfel în cont cea de-a 12-a victorie stagională și își consolidează poziția a opta în clasament.

A urmat însă Joia Patimilor pentru celelalte două formații timișorene. CFR-ul a pierdut la scor de forfait la Dudeștii Vechi, Pobeda urcând după acest succes pe poziția secundă a clasamentului. „Leoparzii” nu s-au regăsit în fieful bulgarilor, irosind și un penalty prin căpitanul Andrei Parfenie. După 0-3 la Dudeștii Vechi, feroviarii rămân pe 5, însă pot cădea pe 6, dacă FC Chișoda învinge marți pe Spartak Gottlob.

Eșec și pentru Luceafărul, pe terenul din Fratelia. Tinerii jucători pregătiți de Octavian Foale, ajutat de fiul său, Angelo, au cedat cu 0-2 în fața Timișului Șag, scor stabilit încă din prima jumătate de oră a meciului. Jocul din repriza a doua a fost însă dătător de speranțe pentru echipa mutată în iarnă de la Bobda, Șagul lui Adrian Ianoșev cedând inițiativa.

Următoarea etapă, programată pentru sâmbătă, 11 mai, propune un singur joc în Timișoara, cel dintre CFR și Banatul Nerău. Auto va evolua în deplasare, pe terenul Timișului Șag, în vreme ce Luceafărul se deplasează la Arsenal Flacăra Făget.

About Gabriel Toth

Leave a Reply