DSC_3019 (Medium)În runda desfășurată sâmbătă, antepenultima a sezonului, s-a lămurit și ecuația reprezentantei Timișului la barajul de promovare. ASU Politehnica și-a mărit distanța față de locul al doilea la 9 puncte, prin victoria la scor de forfait cu Voința Mașloc, coroborată și cu surprinzătoarea sincopă a Ripensiei, 0-2, chiar pe teren propriu, cu Timișul Șag. O rundă incompletă însă, deja retrogradata CS Giroc nereușind să ajungă la Făget, din cauza unui accident rutier.

ASU Politehnica și-a asigurat, fără emoții, prezența la barajul de promovare. Alb-violeții au învins cu 3-0 la Gara Mare, pe Voința Mașloc, după ce misiunea le-a fost ușurată de atacantul gazdelor, Lucian Stoica. Cel mai experimentant jucător al nou-promovate și unul dintre principalii marcatori ai campionatului (29 de goluri), a văzut două cartonașe galbene stupide, unul pentru un fault în atac și altul pentru o intrare dură, la mijlocuș terenului, fiind trimis la cabine în minutul 28. Stoica a continuat circul și în drumul spre vestiare, „salutând” galeria alb-violetă cu gesturi obscene.

Distanța dintre ASU Politehnica și Ripensia s-a mărit la 9 puncte, după ce roș-galbenii au capotat neașteptat chiar acasă, 0-2 cu Timișul Șag. Foldi și Blănaru au stabilit rezultatul final încă din prima repriză.

Un alt rezultat care surprinde, mai cu seamă prin proporții, e cel de la Murani, unde gazdele au învins cu 5-1 Dumbrăvița, la un moment dat lider în clasament. Tot 5 „boabe” a încasat și Pobeda, la Peciu Nou, o formație aflată într-o vizibilă revenire de formă pe final de campionat.

În Freidorf am avut programat derby-ul timișorean al etapei, între Auto și CFR. Două formații crude și cu probleme financiare, „leoparzii” reușind să se impună cu 3-1.

În ierarhia golgheterilor continuă să conducă senegalezul Ripensiei, Ndiaye Mediop, urmat la trei lungimi distanță de colegul său, Raul Briciu, și de Lucian Stoica:

32 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
29 goluri: Raul Briciu (Ripensia), Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița);
24 goluri: Octavian Drăghici (Politehnica);
22 goluri: Baranyi (Ghiroda);
20 goluri: B. Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
19 goluri: Jichici (Ghiroda);
16 goluri: S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda), D. Roman (Ghiroda), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda);
15 goluri: R. Mirciov (Pobeda), D. Băban (Jimbolia), Vucea (Politehnica), St. Argatu (Murani);
14 goluri: Sârbu (Sânnicolau Mare), Ciumacenco (Peciu Nou), Hoța (Peciu Nou);
13 goluri: Fodor (Racovița), Ghinescu (Politehnica);
12 goluri: A. Nanu (Racovița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Țofei (Făget), Șchiopu (Racovița), Foldi (Șag);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Hârdău (Jimbolia), M. Călin (Dumbrăvița), Giuricici (CFR), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Vișan (Gătaia);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Deaconescu (Gătaia – 4 pentru Orțișoara), Oprea (Jimbolia), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia), R. Costescu (Murani);
8 goluri: Ștreangă (Dumbrăvița), Bartha (Pobeda), Negru (Auto), Kosak (Orțișoara), Cosur (Mașloc), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia), Kalapiș (Pobeda);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Ploscaru (Racovița), Duțu (Giroc), Anagor (Orțișoara), Ungureanu (Ripensia), Corlățeanu (Dumbrăvița);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Gălan (Politehnica), A. Popa (Ripensia), Michi (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc), Telecican (Sânnicolau Mare), C. Lungu (Pobeda);
5 goluri: F. Tulcan (Politehnica), C. Toma (Ripensia), R. Buia (Gătaia), A. Ionuț (Mașloc – 4 pentru Dumbrăvița), Mocanu (Făget), Zele (Ghiroda), Giurgiu (Dumbrăvița), D. Tulcan (Murani), Șt. Blănaru (Șag).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXXII-a:

Voința Mașloc – ASU Politehnica 0-3 (Ghinescu 2, Drăghici)
Progresul Gătaia – Marcel Băban Jimbolia 0-0
Auto Timișoara – CFR Timișoara 1-3 (Marcov – Gaidoș, Nastor, Matiș)
Ripensia Timișoara – Timișul Șag 0-2 (Foldi, Șt. Blănaru)
CS Ghiroda – Progresul Racovița 3-0 (Bârsanu, Baranyi, Stanciu)
AS Peciu Nou – Pobeda Dudeștii Vechi 5-3 (Hoța 2, Bud, Mureșan, Dumea – C. Lungu 2, Kalapiș)
AS Murani – CS Dumbrăvița 5-1 (R. Costescu 2, Stiopu, Șandru, Argatu – Corlățeanu)
Cocoșul Orțișoara – Unirea Sânnicolau Mare 0-1 (Cărpinișan)
Arsenal Flacăra Făget – CS Giroc  – nu s-a disputat

Leave a Reply