DSC_7454 (Medium)Runda cu numărul 21 din Liga a IV-a Timiș a consemnat în primul rând mărirea distanței dintre liderul ASU Politehnica și principala contracandidată la promovare, Ripensia. Diferența a ajuns la 6 puncte, iar la modul în care se prezintă gruparea alb-violetă în acest început de primăvară, e greu de crezut că mai poate repeta accidentul de anul trecut. Pe elevii lui Brîndescu îi așteaptă însă o confruntare cu o formație tânără, entuziastă și imprevizibilă – Jimbolia – care a realizat scorul rundei din weekend, iar jucătorul ei, Dionisie Hârdău, a reușit „una manita”, vorba spaniolului.

Junii lui Marcel Băban se maturizează frumos. Un categoric 7-0 administrat vineri, în uvertura rundei a XXI-a, modestei grupări din Giroc. Denis Băban continuă să urce în ierarhia golgheterilor, printr-o „dublă”, însă jucătorul meciului – și al rundei – a fost Dionisie Hârdău, care a scuturat de cinci ori plasa porții nefericitului Gheorghescu. Sâmbăta viitoare, trupa din Jimbolia va vizita arena „Știința”, pentru duelul cu liderul ASU Politehnica. Iar dacă ținem seama de faptul că alb-violeții au avut întotdeauna probleme în fața trupei de la graniță, ne putem aștepta la o dispută interesantă.

Trupa lui Brîndescu merge însă „ceas” în acest debut de retur. Alb-violeții au profitat de simptomele de astenie de primăvară ale Ripensiei, care n-a putut „jumuli” Cocoșul lui Ghiță Chimiuc în propria bătătură. ASU Politehnica a mărit astfel distanța față de roș-galbeni la șase puncte și e greu de crezut că mai pot pierde biletele pentru baraj.

CFR Timișoara a cules sâmbătă primele puncte ale returului. Tinerii „leoparzi” au trecut cu 1-0 la Gara Mare de Progresul Racovița, gol marcat tocmai de cel ce „strică” media de vârstă a echipei, Flavius Nastor (33 de ani). Acest succes vine după o serie de cinci eșecuri consecutive pentru gruparea alb-vișinie, care nu mai câștigase de pe 8 noiembrie (3-0 cu Auto, tot pe teren propriu).

Lui Bogdan Moroșanu pare să-i priască pe malul Timișului. Piesă exponențială în generația 1992 de la Poli, un talent cert, dar care n-a confirmat (încă, pentru că timpul nu-i pierdut) în eșaloanele superioare, Moroșanu a semnat „dubla” prin care Șagul a trecut de Gătaia. Atacantul a ajuns la cota 12 în acest sezon, jumătate din reușite semnându-le însă în tur, pentru Racovița.

Dumbrăvița merge din bâlbă în bâlbă. Trupa lui Florin Macavei pare să-și fi irosit muniția în prima etapă din retur, la acel 7-0 cu CFR, de la Gara Mare. Au urmat două înfrângeri la rând, iar duminică un semieșec acasă, în compania bulgarilor de la Dudeștii Vechi.

Iată și ierarhia golgheterilor după 21 de runde scurse din acest sezon:

21 goluri: Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița), Ndiaye Mediop (Ripensia);
20 goluri: Raul Briciu (Ripensia);
13 goluri: Alexandru Baranyi (Ghiroda);
12 goluri: St. Argatu (Murani), B. Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița), R. Mirciov (Pobeda);
11 goluri: Vucea (Politehnica);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Vântură (Mașloc), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda), D. Băban (Jimbolia), Țofei (Făget);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Sârbu (Sânnicolau Mare), D. Hârdău (Jimbolia);
8 goluri: Hoța (Peciu Nou), Foldi (Șag), Ștreangă (Dumbrăvița), Ciumacenco (Peciu Nou), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara), Ghinescu (Politehnica), Z. Kovacs (Dumbrăvița);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Bartha (Pobeda), Șchiopu (Racovița), A. Nanu (Racovița);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Fodor (Racovița), Roman (Ghiroda), Moricz (Giroc), Giuricici (CFR), O. Drăghici (Politehnica), M. Călin (Dumbrăvița);
5 goluri: Ploscaru (Racovița), Coca (ex-Mașloc), Oprea (Jimbolia), Gălan (Politehnica), Jichici (Ghiroda).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXI-a:

Marcel Băban Jimbolia – CS Giroc 7-0 (D. Băban 2, Hârdău 5)
Timișul Șag – Progresul Gătaia 2-1 (B. Moroșanu 2 / Vișan)
CFR Timișoara – Progresul Racovița 1-0 (Nastor)
Auto Timișoara – Unirea Sânnicolau Mare 0-4 (C. Crișan, Telecican, Galea, D. Crișan)
Ripensia Timișoara – Cocoșul Orțișoara 0-0
CS Ghiroda – Voința Mașloc 1-1 (Jichici / Glodeanu)
AS Peciu Nou – Arsenal Flacăra Făget 2-1 (Bud, Mureșan / Țofei)
AS Murani – ASU Politehnica 1-3 (Radosav / Drăghici 2, Ghinescu)
CS Dumbrăvița – Pobeda Dudeștii Vechi 2-2 (Z. Kovacs, M. Călin / R. Mirciov, Gh. Mirciov)

Comments

Leave a Reply