Plattko (în negru), pe vremea când apăra poarta Barcelonei

În fotbalul timișorean au activat, de-a lungul anilor, figuri de marcă, fotbaliști sau antrenori de talie mondială, dar a căror prezență a fost, nu de puține ori, trecută cu vederea. Ferenc Plattko a fost primul antrenor din istoria Ripensiei, un personaj carismatic, care a scris istorie cu FC Barcelona atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Maghiarul născut la Budapesta, pe 2 decembrie 1898, a fost unul dintre cei mai importanți goalkeeperi ai Europei din anii ’20. Cele mai mari satisfacții le-a trăit la FC Barcelona, acolo unde a ajuns în vara lui 1923, ca înlocuitor al marelui Ricardo Zamora. În cei șapte ani petrecuți în poarta grupării blaugrana, Plattko a cucerit șase titluri de campion al Catalunyei, o Cupă a Regelui și un campionat al Spaniei.

În 1930, după ce s-a despărțit de FC Barcelona, Plattko a primit o solicitare interesantă din România. La Timișoara se înființase o grupare profesionistă, pe nume Ripensia, care avea nevoie de un ochi format pentru alcătuirea unui lot competitiv de jucători. Maghiarul a acceptat provocarea, iar la 1 octombrie a descins pe Bega.

„«Don Francesco», cum îi spuneam noi, era un om minunat. Înalt, puternic, energic și, în ciuda volumului său, foarte elastic. Primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a ne urmări antrenamentele, fără a interveni încă, direct, cu sfaturi sau păreri”, povestea Ștefan Dobay, component al primului lot al Ripensiei, în cartea sa autobiografică, Șut… goool!, apărută în 1979.

După două săptămâni în care i-a urmărit de la distanță pe cei ce se perindau în curtea Ripensiei, Ferenc Plattko a condus primul antrenament oficial la 15 octombrie 1930. „În total eram 20 de jucători. La sfârșitul antrenamentului, când să jucăm la două porți, ne mai lipseau doi oameni. L-am echipat pe șoferul dr-ului Lazăr (n.r. – președintele clubului), care a dat dovadă de multe aptitudini, apărând poarta cu succes. Iar pe al 22-lea l-am ales dintre spectatorii care asistau la antrenamentul nostru. Plattko a făcut două echipe: albaștrii, culoarea Banatului, și roșii. Rezultatul jocului a fost 3-3. Plattko nu era mulțumit. După antrenament a zis doar atât: «Săptămâna viitoare numai câțiva din cei de azi vor mai primi invitație la vals»”, a rememorat Dobay.

Responsabil cu buna dispoziție

Deși extrem de serios în pregătirea elevilor săi, Ferenc Plattko avea forța să glumească cu jucătorii săi atât la bine, cât mai ales la rău, pentru a-i îmbărbăta. Ștefan Dobay a reținut câteva replici memorabile, rostite de către antrenorul maghiar după meciurile de verificare susținute de Ripensia în toamna anului 1930:

2 noiembrie 1930, Arad. Ripensia întâlnea o selecționată a orașului de pe Mureș, formată din jucători de la Gloria și AMEFA. Spectatorii arădeni au primit Ripensia cu ostilitate, mai cu seamă că era o reprezentantă a Timișoarei. „Nu-i nimic. Cui nu-i place, să vină să ne arate cum trebuie să jucăm mai bine”, a ironizat Plattko publicul arădean, după victoria cu 3-2 a lui „Ripi”.

16 noiembrie 1930, Arad. Arădenii au cerut revanșa Ripensiei, atmosfera fiind de această dată și mai ostilă. Timișorenii s-au impus de această dată și mai clar, 6-2, meci în urma căruia Plattko avea să exclame: „Nu-i nimic! Voi n-ați văzut ce se întâmplă când cumpărați o găină și o aruncați în curtea păsărilor? Până când n-o bat până la sânge, nu se liniștesc. Ripensia e găina intrusă”.

27 noiembrie 1930 Proiectul Ripensiei era privit în lunile de început cu ostilitate de către celelalte echipe, care refuzau meciurile împotriva roș-galbenilor, dar și cu o oarecare reținere din partea publicului timișorean. Ripensia a remizat, scor 3-3, cu puternica grupare iugoslavă Beogradski SK, meci încheiat în vociferările dezaprobatoare ale celor 6.000 de spectatori prezenți la meci. Plattko a replicat: „Nimeni nu i-a plătit să o facă și totuși ei au țipat 90 de minute împotriva noastră, a acelora cu care mergeau în fiecare zi pe aceleași străzi și care, ca și ei, iubeau Bega”.

14 decembrie 1930 Ripensia a întors vizita celor de la Beogradski SK, însă a părăsit terenul învinsă clar, scor 6-3. Drumul de întoarcere a fost efectuat cu vaporul, iar singurul membru al delegației timișorene pe fața căruia nu se citea amărăciunea eșecului era chiar Ferenc Plattko. La un moment dat, antrenorul s-a apropiat de goalkeeperul William Zombory, care privea în gol, de pe una dintre marginile vasului. „Zombory, nu sta pe marginea vaporului, cu șase goluri sârbești în buzunar. Nu cumva să ne răsturnăm”, i-a spus Plattko râzând.

Îndepărtat ușor de la echipă

Înfrângerea de la Belgrad, în fața celor de la BSK, i-a fost fatală lui Plattko. Atitudinea degajată manifestată de maghiar după eșecul ustutător din Iugoslavia a fost interpretat greșit de către conducerea clubului, conform mărturiei lui Ștefan Dobay: „Nu a sesizat nimeni că zâmbetul acela îi dovedea competența. Și-a dat seama că are în mână oameni înzestrați, pe care nu mai avea ce să-i mai învețe, care nu aveau nevoie decât de omogenizare. Plattko zâmbea în fața greutăților inerente ale începutului, pentru că era sigur că mânia publicului și a conducerii se vor topi curând în fața izbânzilor noastre. De aceea, el nu și-a arătat niciodată părerea de rău sau nemulțumirea în fața dificultăților inițiale. Avea o forță și o dârzenie cu care ne ocrotea, pentru că verificase și cunoștea exact valoarea fiecăruia, conștient fiind că timpul o va confirma, că fiecare an o va spori, până la consacrare. Plattko avea ochiul format în materie de fotbaliști. De la început și-a dat seama că Ripensia are jucători de calitate excepțională. Și chiar dacă zicea că unii sunt pensionari, iar alții necopți, numai el avea voie să spună așa ceva. Nu permitea nimănui să facă vreo apreciere negativă la adresa noastră. De aceea nu admitea nici imixtiunea conducerii clubului în treburile lui”.

După săptămâni întregi de discuții, ce păreau să nu ducă nicăieri, Ferenc Plattko a părăsit Ripensia, în februarie 1931. Char dacă a pregătit gruparea timișoreană într-o perioadă în care abia făcea ochi, și în care, datorită îmbrățișării profesionismului, avea interzis în competițiile oficiale, Plattko rămâne cel care a pus piatra de temelie a construcției solide din anii următori, când „Ripi” avea să domine fotbalul românesc.

Campion cu Venus

Ripensia nu a fost singura experiență românească a lui Ferenc Plattko. În sezonul 1936/1937, maghiarul a fost contactat de Venus, formație cu care avea să câștige titlul de campioană. După despărțirea cu formația din Splai, Plattko a mai avut o scurtă trecere pe banca divizionarei secunde Dacia Vasile Alecsandri Galați.

Ca antrenor, Ferenc Plattko a avut două revenri la FC Barelona, cu care a triumfat în campionatul Catalunyei (1935) și a început în prima ediție a Cupei Orașelor Târguri, desfășurată timp de trei ani, între 1955 și 1958, succesorul său fiind nimeni altul decât Helenio Herrera, cela care a și câștigat trofeul. Cel mai bine s-a simțit însă în Chile, unde a cucerit patru titluri cu formația Colo-Colo. De-a lungul anilor, a antrenat numeroase grupări celebre, cum ar fi Recreativo Huelva, Celta Vigo, River Plate, Boca Juniors sau Real Valladolid.

După retragerea din activitatea de antrenor, s-a stabilit la Santiago de Chile, unde s-a și stins, pe 2 septembrie 1983, la vârsta de 84 de ani.

Leave a Reply