Politehnica Timișoara și Pandurii Târgu Jiu au remizat astăzi pe „Știința”, scor 1-1, la capătul unui meci în care cele două combatante și-au împărțit perioadele de dominare. Per total, un rezultat just la capătul celor 90 de minute, fapt recunoscut, la final, și de antrenorii celor două echipe, Antonio Foale și Adrian Bogoi.

„E un rezultat echitabil, pentru că noi în repriza a doua n-am contat. Am preferat să ne apărăm, nu pot să îmi dau seama de ce. Deocamdată nu am nicio explicație pentru această prestație modestă. Am tratat jocul cu relaxare, cu indiferență, ne-am uitat în clasament și am văzut unde sunt oaspeții noștri. Mai pe scurt, am subestimat adversarul, iar ca de fiecare dată când ai o asemenea atitudine, se poate întoarce roata împotriva ta. Cei de la Pandurii au jucat fără stres, și-au văzut de treabă și au reușit să și marcheze”, a declarat Antonio Foale, vizibil supărat după prestația de astăzi a elevilor săi.

De partea cealaltă, Adrian Bogoi consideră că tinerii săi elevi au avut inițiativă, însă, per total, scorul înscris pe tabelă la finalul celor 90 de minute, e unul corect.

„Consider că rezultatul e echitabil, cu toate că am dominat ușor în acest meci. Golurile astăzi au venit din faze fixe, de ambele părți, dar cred că, per ansamblu, noi am fost echipa mai proaspătă. Am luat un punct pe terenul unei echipe foarte bune, iar acest lucru ne dă speranțe pentru viitor. Muncim foarte mult pentru fiecare punct, poate că după aspectul jocului ar fi trebuit să obținem mai mult la Timișoara. Dar mai sunt multe etape până la final și sperăm să ne salvăm de la retrogradare. Avem o echipă foarte tânără, șase-șapte jucători în primul 11 care sunt U21, plus cei care intră pe parcurs, deci ajungem undeva la opt-nouă jucători care evoluează meci de meci la această echipă”, au fost concluziile lui Bogoi.

Pentru Politehnica Timișoara urmează, la finalul săptămânii viitoare, un nou meci pe „Știința”. Sâmbătă, 5 mai, de la ora 17:00, alb-violeții vor avea un adversar mult mai dificil decât cel de astăzi, Sportul Snagov.

Leave a Reply