© Emanuel Titus Iliesi

Politehnica Timișoara a pierdut meciul susținut în deplasare astăzi, cu nou-promovata Știința Miroslava. Gazdele s-au impus cu 2-1, după un autogol semnat în prelungiri de căpitanul Dănuț Bilia. Antrenorul secund al timișorenilor, Iulian Prodana, cel care a condus echipa astăzi de pe margine, consideră că echipa sa merita victoria, prin prisma jocului practicat.

„După o primă repriză echilibrată, cu un joc destul de bun din partea noastră, după pauză am fost mult peste ei și am avut numeroase ocazii de a marca. Din păcate, mingea nu a vrut să intre în poartă. Am avut și bare, și ratări din poziții ideale… Dar acesta este fotbalul, dacă nu finalizezi tu, apare o fază precum cea din prelungiri. A fost o greșeală în lanț în fază defensivă, plecând după o greșeală a portarului. Sincer, nici nu am văzut cum a intrat acea minge în poartă, i-am văzut doar pe adversari bucurându-se. Carol Taub a venit cu un plus în repriza a doua, deși a fost accidentat. Am avut însă numeroase absențe, în mai toate zonele terenului, am improvizat și chiar și așa am prestat un joc bun. Am marjat pe o finalizare-două a noastră, care să facă diferența, pentru că mi-aș fi dorit să fac o schimbare și la portari, să îi ofer șansa debutului lui Borbei, și chiar să mai introduc încă un juniori, dacă ne permitea jocul. Din păcate, n-am plecat nici măcar cu un punct de la Miroslava, deși meritam să câștigăm, din punctul meu de vedere…”, a declarat Prodana.

Antrenorul polist regretă mai cu seamă ocaziile uriașe din mitanul secund, care puteau înclina balanța în favoarea Politehnicii: „A fost și lobul lui Lazea, în transversală, a fost și ratarea din șase metri a lui Sorescu, a mai fost și o reluare a lui Krausz, în bară, din lateral, după o lovitură liberă. Cum spuneam, am avut ocazii din toate pozițiile, dar nu am reușit să le fructificăm, din păcate”.

În minutul 73, Taub a intrat forțat pe teren, înlocuindu-l pe Lazea, care a suferit o accidentare ce pare momentan destul de serioasă. „Se resimte, nu poate călca pe picior… Urmează să vedem și pe drum cum va evolua. Dacă e nevoie, mâine, chiar dacă e duminică, vom încerca să găsim undeva să își facă un film… E destul de urât acum, nu poate călca deloc pe picior”, a explicat Prodana.

De altfel, la meciul de astăzi, Politehnica a fost lipsită de un număr important de jucători. Predescu, Ignea și Scutaru sunt accidentați, iar Dur-Bozoancă, Mera și Coadă au fost suspendați. Iulian Prodana spune însă că, în perspectiva meciului de miercuri, din „intermediară”, cu Foresta Suceava, vor fi apți cei mai mulți dintre ei: „Cu siguranță vor reveni Scutaru și Predescu după accidentări, iar Mera, Coadă și Dur-Bozoancă după suspendări”.

Leave a Reply