Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara se va despărți de ediția 2017/2018 a ligii secunde cu un derbi local. În această seară, de la ora 19:00, alb-violeții vor înfrunta concitadina Ripensia, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. „Băieții în Ghete” sunt încrezători că pot obține un rezultat pozitiv, iar Ionuț Coadă speră ca el și colegii săi să lase o ultimă impresie plăcută suporterilor.

„E un meci dificil, la fel ca toate celelalte de până acum. Eu cred că ultima impresie contează, mai ales că e ultimul meci pentru noi din acest campionat. A fost un sezon cu bune și cu rele, în care am acumulat oboseală atât fizică, cât și psihică. Cred că la acest meci e posibil orice! Din punctul meu de vedere, suntem favoriți, în primul rând pentru că suntem peste ei în clasament. În tur ne-am impus clar în fața Ripensiei, dar meciurile nu seamănă între ele”, a afirmat Ionuț Coadă.

Tânărul fotbalist al Politehnicii spune că un derbi local motivează întotdeauna suplimentar, mai ales că, în această seară, el și colegii săi se vor revedea cu fotbaliști cu care până nu demult împărțeau vestiarul, precum Țugui sau Bădăuță.

„E un meci al orgoliilor, ca orice derbi local. Pe plan individual, normal că mă motivează un astfel de meci și atât eu, cât și colegii mei, ne dorim să câștigăm. Nu cred că ne poate sta nimic în cale. Sunt acolo jucători care în tur ne-au fost colegi, iar în iarnă s-au dus la Ripensia. Suntem prieteni, dar mâine, în teren, vom fi adversari”, a mai spus Ionuț Coadă.

Partida Politehnica – Ripensia va fi arbitrată la centru de Szabolcs Kovacs din Carei, asistat la cele două tușe de băimăreanul Răzvan Soponar și de timișoreanul Alexandru Filip. Rezervă va fi Marius Chioran din Cluj, iar observatori au fost desemnați Aron Huzu (Sibiu) și Adrian Lucaci (Arad).

Leave a Reply