al-ioani

Jucătorul Informaticii, Al-Ioani (în galben), a deschis scorul la Buzău

Naționala de fotbal în sală a Românie nu a reușit decât o remiză în această seară, la Buzău, 2-2 cu Ungaria, în manșa tur a barajului de calificare la Campionatul European din 2016. Ambele reușite le tricolorilor au fost marcate de jucători proveniți de la Informatica Timișoara.

Selecționerul României, Zoltan Jakab, a început, de altfel, jocul din sala „Romeo Iamandi” din Buzău, cu toți cei patru jucători convocați de la Informatica Timișoara din primul minut în teren. E vorba de portarul Vlad Iancu și jucătorii Florin Matei, Ion Al-Ioani și Robert Lupu – căpitanul tricolorilor – cărora li s-a mai adăugat în prima linie Dumitru „Mimi” Stoica.

Prima repriză a fost extrem de echilibrată, România nereușind să surprindă pe picior greșit defensiva maghiară. Cele mai mari ocazii ale primului mitan le-au aparținut jucătorilor de la Informatica. În minutul 9, Lupu a scăpat pentru prima oară în poziție unu la unu cu portarul Toth, dar nu a reușit să îl învingă. Apoi, în minutul 15, Al-Ioani și-a încercat norocul de la distanță, însă goalkeeperul maghiar a respins din nou. Un minut mai târziu, același Al-Ioani a fost găsit perfect de coechipierul său de la Informatica, Matei, a încercat să-l dribleze pe Toth, dar portarul Ungariei i-a „furat” mingea în ultimul moment. Până la pauză, mai notăm o ocazie importantă a lui Lupu și, în ultimele secvențe, o fază importantă, avându-l protagonist pe antrenorul-jucător al Devei, Florin Ignat.

După 0-0 la pauză, România a venit extrem de decisă de la cabine și a reușit să marcheze de două ori în primele 66 de secunde ale mitanului secund. De fiecare dată, marcatori au fost jucători de la Informatica Timișoara. Tabela a fost deschisă de Ion Al-Ioani, găsit excelent de „Mimi” Stoica. La faza imediat următoare, Florin Matei l-a surprins pe Toth cu un șut la colțul lung, de la semidistanță.

Elanul tricolorilor s-a stins însă rapid, Ungaria reușind să restabilească egalitatea în următoarele patru minute, prin Istvan Gal și Zoltan Droth. România a fost cel mai aproape de golul victoriei doar în minutul 36, atunci când doi dintre jucătorii proveniți de la Informatica, Robert Lupu și Ion Al-Ioani, au nimerit bara.

România – Ungaria s-a încheiat 2-2, un rezultat ce avantajează clar formația maghiară. Returul barajului de calificare la turneul final găzduit în 2016 de Serbia va avea loc marțea viitoare, la Debrecen, de la ora 21 (ora României).

Leave a Reply